Ciucă: La rocada de la guvern nu trebuie să excludem şi varianta negocierii la 1-2 ministere

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 25 aprilie 2023 34 afişări

Premierul Nicolae Ciucă, lider PNL, spune, marţi, că liberalii nu trebuie să excludă varianta negocierii la unu-două ministere la rocada de la guvern, care va avea loc după data de 25 mai.

Ciucă: La rocada de la guvern nu trebuie să excludem şi varianta negocierii la 1-2 ministere

„În perioada următoare, urmează rocada la Guvern, nu există niciun fel de discuţie, în momentul de faţă, despre amânarea, cu atât mai puţin despre nerealizarea ei. Ca atare, la finele lunii mai, nici pe 24 că este ziua partidului, nici pe 25 de Înălţare, puţin mai încolo, dar se va realiza”, spune Nicolae Ciucă.

El afirmă că cea mai simplă modalitate este să se facă rocadă conform înţelegerii din protocol.

„Având totuşi în vedere dinamica şi evoluţia întregii situaţii, nu trebuie să excludem şi varianta negocierii la 1-2 ministere, dar dacă se depăşeşte această măsură şi dacă se întâmplă ca această rocadă să se facă altfel decât în linişte de fiecare parte, atunci nu o să avem de câştigat, ci doar de pierdut. Ca atare, rolul nostru, a conducerii partidului în faţa dumneavoastră este să facem în aşa fel încât această rocadă să se realizeze în linişte cu preluarea şi continuarea obiectivelor guvernamentale, pentru că acesta ne este obiectul pe anul 2023 şi să pregătim anul 2024”, înicheie Ciucă.

Potrivit protocolului, pe 25 mai Nicolae Ciucă urmează să fie înblocuit în funcţia de premier de Marcel ciolacu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciucă,
rocadă,
protocol

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.