Cine sunt oamenii care câştigă cele mai mari salarii din lume şi ce sume fabuloase încasează

Autor: Florin Casota, Roxana Cârcior Postat la 23 mai 2017 4812 afişări  

Aceşti CEO de pe lista sunt unii dintre cei mai puternici manageri din lume şi sunt recompensaţi regeşte pentru asta.

Cine sunt oamenii care câştigă cele mai mari salarii din lume şi ce...

Liderii companiilor de tehnologie se află în top 10, dar cel mai bine plătit executiv al anului 2016 este Marc Lore este fondatorul companiei de ecommerce jet.com şi CEO al Wal-Mart Stores. Acesta a primit nu mai puţin de 236,896,191 de dolari. Da, aţi citit bine, Lore a câştigat anul trecut aproape 237 milioane de dolari, dintre care majoritatea provenind în urma achiziţiei Wal-Mart a Jet.com, scrie Bloomberg

Cum era de aşteptat şi şefii Apple, Google sau Tesla se află în top. Tim Cook, CEo Apple, ocupă locul 2, John. S Weinberg, preşedinte executiv la Evercore Partners, locul 3, iar Sundar Pichai, CEO Google, şi Elon Musk, CEO Tesla, ocupă locurile 4 şi 5.

Tim Cook a avut în 2016 un salariu de 3 milioane de dolari şi a primit bonus de 5,3 milioane de dolari, dar are şi acţiuni în valoare de peste 141 milioane.

John S. Weinberg a câştigat anul trecut aproape 124 milioane de dolari, marea majoritate venind din semnarea contractului cu Evercore, salariul său fiind de doar de 59,000 de dolari.

Şeful Google are un salariu de 650,000 de dolari, dar şi acţiuni în valaore de peste 105 milioane de dolari, iar Elon Musk câştigă aproape 46,000 de dolari şi are acţiuni în valoare de aproape 100 de milioane.

În total, cele 10 persoane de pe listă au câştigat peste 1,1 miliarde de dolari, adică mai mult decât PIB-ul a câteva ţări de pe glob (Samoa sau Dominica, de exemplu). 

Cel mai mare salariu l-a avut Dauman, fostul CEO al Viacom, câştigând 3,6 milioane de dolari în 2016, iar cel mai mare bonus l-a primit şeful CBS, Leslie Moonves, primid 37 de milioane de dolari la finalul anului trecut.

Câştiguri totale 2016 (sumele sunt exprimate in dolari)

1. Marc Lore - CEO Wal-Mart - 236,896,191
2. Tim Cook - CEO Apple - 150,036,907
3. John S. Weinberg - preşedinte executiv Evercore Partners Inc.- 123,991,055
4. Sundar Pichai - CEO Google - 106,502,419
5. Elon Musk - CEO Tesla - 99,744,920
6. Virginia M. Rometty - CEO IBM - 96,764,750
7. Mitch Garber - CEO Caesar Acquisition - 91,146,468
8. Philippe P. Dauman - fost CEO Viacom - 87,841,249
9. Leslie  Moonves - CEO CBS - 83,645,290
10. Mario J. Gabelli - CEO Gamco Investors - 75,965,266

 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Citeşte pe Tetelejurnal.ro

Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

Sunt câteva mii sau poate chiar zeci de mii. Din China în SUA şi din Dubai la Varşovia. Predau la universităţi de top din lume, lucrează pentru NASA sau în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi. Sunt antreprenori care au pus bazelor unor start-up-uri peste hotare. Sau sunt executivi care conduc businessuri regionale sau globale de top, cu afaceri de zeci şi chiar sute de milioane de euro. Sunt cei care fac cinste României.

vezi continuarea
ZF.ro
BREAKING NEWS! Acţiunile Renault s-au PRĂBUŞIT. Lovitură şoc pentru gigantul francez. Ce se întâmplă cu Renault şi Dacia BREAKING NEWS! Acţiunile Renault s-au PRĂBUŞIT. Lovitură şoc pentru gigantul francez. Ce se întâmplă cu Renault şi Dacia
BREAKING NEWS: S-a terminat! Guvernul aruncă BOMBA în România cu o ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ. Peste 200.000 de oameni rămân ŞOMERI. Vestea a venit ca un FULGER pentru cei care...
ONE.ro
Jurnalista Paula Rusu trăieşte doar cu un plămân. A aflat înainte de nuntă că are TBC Jurnalista Paula Rusu trăieşte doar cu un plămân. A aflat înainte de nuntă că are TBC
De ce şi-a retras Andreea Berecleanu copiii din şcolile de stat?
Cum a ajuns Smiley să facă atâţia bani: "Mi-am luat, în rate,...
Descopera.ro
Povestea INCREDIBILĂ a adevăratului ''Tarzan'', fiul unei prinţese din Rusia, care s-a retras în sălbăticie în urmă cu 60 de ani Povestea INCREDIBILĂ a adevăratului ''Tarzan'', fiul unei prinţese din Rusia, care s-a retras în sălbăticie în urmă cu 60 de ani
Întorsătură STRANIE la Observatorul Astronomic luat cu ASALT de agenţii FBI pe motiv de EXTRATEREŞTRI. ''Este un risc prea mare''
Diplomatul român care a SFIDAT ordinele comuniştilor şi l-a lăsat pe premierul Petru Groza fără un lucru extrem de valoros. ''SPARGE uşa dacă vrei, dar eu nu-ţi dau nimic''. Abia după 50 de ani, urmaşii lui l-au înapoiat
Go4it.ro
Dacă ai un telefon cu ANDROID, s-ar putea ca Google să îţi fi umblat în setări fără să ştii Dacă ai un telefon cu ANDROID, s-ar putea ca Google să îţi fi umblat în setări fără să ştii
Televizorul din CHINA cu AI care va schimba modul în ne uităm la programele preferate
O soluţie „high-tech” pentru STRES. Tehnologia care poate să reducă ZGOMOTUL din birouri aglomerate
Csid.ro
Dislipidemie: cauze şi tratament Dislipidemie: cauze şi tratament
Reguli pentru o slăbire corectă şi definitivă
Geanina Ilieş: alimentele de care nu se atinge

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.