Cine este tânărul responsabil de distribuţia energiei electrice pentru 1,5 mili­oane de clienţi

Autor: Ioana Matei Postat la 29 august 2019 2054 afişări

„La acest moment îmi voi concentra energia spre dezvoltarea personală si academică în zona managerială, fiind totodată interesat de o experienţă internaţională.”

Cine este tânărul responsabil de distribuţia energiei electrice pentru 1,5 mili­oane de clienţi

Petre Stoian a preluat în 2017 rolul de diector al diviziei de operaţiuni şi mentenanţă gaz şi electricitate al Delgaz Grid, calitate din care coordonează cei peste 1.400 de specialişti ai diviziei. Este responsabil astfel pentru activitatea de distribuţie a energiei electrice pentru 1,5 mili­oane de clienţi şi pentru funcţionarea unei reţele de electricitate care se întinde peste 80.000 de kilometri din cinci judeţe din regiunea Moldovei (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Vaslui). Una dintre cele mai recente realizări recente ale diviziei pe care o conduce constă într-o reorganizare a acesteia, prin separarea activităţilor de gaz şi electricitate, cu impact în cele 20 de judeţe deservite de o echipă formată din peste 3.000 de oameni.

Petre Stoian a absolvit în 2007 ca şef de promoţie Facultatea de Electroenergetică, dar şi un masterat în electroenergetică în cadrul Universităţii Politehnice din Timişara. După absolvirea facultăţii şi-a început cariera ca inginer proiectant, iar în decembrie 2013, după ce a dobândit experienţă în zona de excelenţă operaţională, a preluat primul post de conducere din carieră.

Astfel, la vârsta de 30 de ani, conducea deja o echipă formată din 100 de persoane, la Enel Distribuţie Muntenia, gestionând reţeaua de distribuţie a energiei electrice a judeţului Giurgiu. Un alt moment cheie din cariera sa a fost în octombrie 2017, când, după o experienţă de 10 ani în domeniu, a preluat rolul curent. Din pregătirea sa nu lipseşte nici experienţa internaţională: în 2011 a participat la o sesiune de training de şase luni în Italia, în domeniul reţelelor de distribuţie a energiei electrice. „A fost o experienţă foarte interesantă care mi-a lărgit orizonturile profesionale şi m-a determinat să revin în ţară pentru a pune în aplicare cunoştinţele dobândite”, spune el.

Petre Stoian a fost prezentat în ediţia din 2019 a catalogului 100 Tineri Manageri de Top.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.