Cine este antreprenorul din spatele Taparo, firmă care a ajuns crucială în producţia de măşti

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 30 martie 2020 5474 afişări

Ioan Filip a intrat în domeniul producţiei de mobilă în urmă cu mai bine de 15 ani cu compania Taparo şi astăzi este unul dintre antreprenorii cheie în producţia de măşti. Fabrica de textile tehnice Techtex, din grupul Taparo, a instalat o linie de producţie de măşti, care va ajunge la o capacitate de 3,5 milioane de astfel de produse lunar, conform datelor transmise de Ioan Filip în urmă cu circa o săptămână.

Cine este antreprenorul din spatele Taparo, firmă care a ajuns crucială în producţia de măşti

Ioan Filip a intrat în domeniul producţiei de mobilă în urmă cu mai bine de 15 ani cu compania Taparo şi astăzi este unul dintre antreprenorii cheie în producţia de măşti. Fabrica de textile tehnice Techtex, din grupul Taparo, a instalat o linie de producţie de măşti, care va ajunge la o capacitate de 3,5 milioane de astfel de produse lunar, conform datelor transmise de Ioan Filip în urmă cu circa o săptămână.

„Capacitatea liniei este de 3,5 milioane de măşti lunar pentru prima etapă, urmând ca în cursul lunii aprilie să creştem capacitatea la 10 milioane de măşti / lună”, spunea Ioan Filip, proprietar şi preşedinte al consiliului de administraţie Taparo.

Virgil Popescu, ministru al Economiei, a anunţat astăzi că Techtex a început instalarea utilajelor şi testul de producţie.

Ioan Filip, un inginer cu background în industria textilă, a intrat în business cu o filatură de bumbac în oraşul natal Târgu Lăpuş, iar după un declin al domeniului textil a încercat să transfere activitatea către prelucrarea lemnului şi a început partene­riatul cu IKEA, pentru care este încă furnizor de mobilă.

„Colaborarea pe care am avut-o timp de 7-8 ani în care am putut să ne cunoaştem mult mai bine, să ne cunoaştem capacităţile, dar şi încrederea de care am dat dovadă ne-au permis ca în 2004, atunci când am primit invitaţia de a dezvolta o companie în domeniul producerii artico­lelor tapiţate, să putem să dezvoltăm această activi­tate. Astfel a luat fiinţă Taparo, o companie care face parte dintr-un grup de firme care are 1.700 de angajaţi“, povestea anterior Ioan Filip .

Taparo este unul dintre cele mai mari grupuri din industria de mobilă de pe plan local, fiind al doilea cel mai mare producător de mobilă după Aramis Invest, o altă companie din Maramureş.

Taparo produce în fabrica sa din Borcuţ (jud. Maramureş), care se întinde pe o suprafaţă de 80.000 de metri pătraţi,  canapele, mobilier pentru dormitoare, sufragerii şi grădini, conform ultimelor date.  Fabrica Taparo a fost construită în 2005 pe bazele unei filaturi de bumbac, care a funcţionat din 1973 până în 2004 şi iniţial producea doar canapele şi fotolii. De-a lungul timpului, producătorul a mai adăugat liniei de fabricare şi articole tapisate pentru grădină, dar şi o linie dedicată cadrelor din lemn.

Grupul Taparo mai include companiile Eurocomfil Invest (Târgu-Lăpuş) şi 4Brands (Baia Mare). În fabricile Taparo şi Eurocomfil Invest, familia Filip produce canapele, scaune, paturi şi fotolii, iar în fabrica 4Brands saltele şi perne.

Taparo exportă peste 90% din producţie, fiind unul dintre cei mai importanţi furnizori ai retailerului de mobilă suedez IKEA, conform ultimelor date.

Compania Taparo a avut în 2018 (ultimele date disponibile) o cifră de afaceri de 316,5 milioane de lei, în scădere cu 17% faţă de anul precedent, şi un număr mediu de 1.086 de salariaţi, conform datelor de la Ministerul de Finanţe. 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
productie,
antreprenori,
firma,
capacitate,
companie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.