Cinci repere care îţi vor spune dacă poţi sau nu să începi o afacere

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 21 ianuarie 2014 120 afişări

Răspunsul la întrebarea dacă eşti sau nu pregătit să începi o afacere este legat de o serie de condiţii. Acestea te vor ajuta să îţi dai seama dacă antreprenoriatul este ceea ce îţi doreşti cu adevărat.

1. Stabilirea obiectivelor şi definirea planului prin care se vor atinge obiectivele. Fără o idee foarte clară asupra unde vei fi în trei sau şase luni, este greu să defineşti strategia corectă de dezvoltare a companiei.

2. Analizarea termenilor legali şi a condiţiilor pe care trebuie să la îndeplinească firma pentru a nu încălca regulamentele. Este important ca înainte de a porni efectiv afacerea să te consulţi cu un specialist în legătură cu aspectele legale ale activităţii.

3. Analiza implicaţiilor financiare. Deschiderea unei afaceri implică o serie de investiţii şi trebuie să te asiguri că eşti pregătit să te găseşti în situaţii dificile din punctul de vedere al banilor.

4. Alegerea unor persoane care să te susţină în dezvoltarea afacerii. Este greu să dezvolţi o afacere de succes singur, astfel că este extrem de important să ai un grup de oameni care te vor ajuta, fie financiar sau cu relaţii, în momentul în care porneşti la drum.

5. Trebuie să ştii că ai ceea ce trebuie pentru a fi antreprenor. Idei vin multora dintre noi, însă de la o idee până la o afacere de succes este un drum lung. Trebuie să fii sigur că eşti pregătit să faci sacrificiile care se vor ivi de-a lungul timpului.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cinci-repere-care-iti-vor-spune-daca-poti-sau-nu-sa-incepi-o-afacere-11936459
11936459
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.