Cinci joburi care te vor convinge să îţi dai demisia şi să pleci definitiv din România

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 05 februarie 2014 6254 afişări

Odată cu deschiderea totală a pieţei de muncă în Europa, tot mai mulţi români încep să caute posturi în afara graniţelor. Cu toate acestea, există şi persoane care se orientează către locuri ceva mai exotice - în special Orientul Mijlociu.

Cinci joburi care te vor convinge să îţi dai demisia şi să pleci definitiv din România

Postul de Analist Financiar în domeniul FMCG vine cu un salariu de minim 5.000 de dolari pe lună. Doritorii trebuie să aibă experienţă de cel puţin trei ani pe o poziţie similară şi să fie licenţiaţi la o facultate de profil economic.

Unul dintre cele mai bine plătite locuri de muncă disponibil în Dubai este de Administrator Resurse Umane. Lista de responsabilităţi este extrem de lungă, dar şi salariul pe măsură, începând de la 30.000 de dolari pe lună. Din punct de vedere al educaţiei, cei ce vor să aplice la acest post trebuie aibă diplome în domeniul resurselor umane şi al salarizării.

Un alt loc de muncă interesant este cel de Director de logistică şi aprovizionare, oferit de mai multe firme din capitala Emiratelor Arabe Unite. Salariul este de 5-6.000 de dolari pe lună, dar vine cu o condiţie de bază, şi anume experienţa în domeniu. Unele companii cer trei sau cinci ani vechime, însă altele impun chiar şi zece ani de lucru pe o poziţie similară.

Specialiştii din România pot aborda şi poziţia de Marketing Manager, extrem de apreciată în Dubai dacă ne gândim la salariul de 5.500 dolari pe lună. Cerinţa de bază este ca aplicantul să fi terminat o facultate de profil.

Într-un cu totul alt domeniu, cei specializaţi în producţia video pot acum să lucreze în Dubai ca producător de clipuri promoţionale. Se cer trei ani experienţă în domeniu şi un portofoliu bine pus la punct. Compania care angajează oferă un salariu de 6.000 de dolari pe lună plus o serie de beneficii ce se discută în cadrul interviului.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cinci-joburi-care-te-vor-convinge-sa-iti-dai-demisia-si-sa-pleci-definitiv-din-romania-12026979
12026979
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.