Cifrele Wizz Air: 122 mil. euro venituri înregistrate pe zborurile din şi spre România în şase luni şi 28.000 de euro cifră de afaceri raportată local într-un an

Autor: Miruna Diaconu Postat la 12 decembrie 2021 125 afişări

Zborurile din şi spre România au generat venituri de 122 de milioane euro în perioada aprilie – septembrie a acestui an pentru grupul ungar Wizz Air, conform datelor unui raport financiar al companiei.

Cifrele Wizz Air: 122 mil. euro venituri înregistrate pe zborurile din şi spre România în şase luni şi 28.000 de euro cifră de afaceri raportată local într-un an

♦ Wizz Air a suspendat 45 de rute din România începând cu ianuarie şi până în martie, conform boardingpass.ro.

Zborurile din şi spre România au generat venituri de 122 de milioane euro în perioada aprilie – septembrie a acestui an pentru grupul ungar Wizz Air, conform datelor unui raport financiar al companiei. Cu toate că România este a doua cea mai importantă sursă externă de venit pentru grupul ungar, compania are local o subsidiară care a înregistrat anul trecut venituri de 137.000 lei (28.000 de euro), conform datelor Ministerului de Finanţe.

Wizz Air Hungary Ltd, compania locală a grupului Wizz, a avut anul trecut pierderi de 139 milioane lei şi 755 de angajaţi. Cu toate că pare a fi o anomalie fiscală, în cazul activităţilor de transport există o convenţie fiscală specială în care se precizează că veniturile obţinute din vânzarea de bilete de avion se raportează în statele în care sunt înregistrate avioanele.

Perioada aprilie – septembrie reprezintă primul semestru financiar al companiei, ţinând cont de faptul că Wizz Air îşi finalizează anul fiscal în luna martie.

Compania aeriană ungară este cea mai mare de pe plan local după numărul de pasageri, însă anul trecut, restricţiile de circulaţie din Europa au afectat considerabil activitatea acesteia, care a avut o scădere de 70% a pasagerilor transportaţi. În 2020, circa 3 milioane de pasageri au zburat cu Wizz Air din şi spre România.

Cea mai importantă piaţă în grupul ungar este Italia, care a generat venituri de circa 128 de milioane de euro în perioada aprilie – septembrie, iar ţara care ocupă cel de-al treilea loc este Polonia, doar 66 de milioane de euro.

Clasamentul aferent anului trecut arată diferit, iar în cel mai dificil an pentru industria aviatică pasagerii care au zburat din şi spre România au generat 58 de milioane de euro, fiind cea mai mare valoare a pieţelor externe în portofoliul Wizz Air. Miruna Diaconu

Compania ungară a avut în primele şase luni de la începutul anului său fiscal venituri de 880 milioane euro şi a transportat circa 12,5 milioane de pasageri, faţă de 6,5 mil. pasageri în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cu toate că în prima parte a anului, Wizz Air a avut rezultate mai bune faţă de anul 2020, deciziile luate în ultima perioada de către compania arată o instabilitate ce duce la ajustarea orarului de zbor.

Conform boardingpass.ro, Wizz Air a suspendat 45 de rute în perioada ianuarie – martie 2022. Datele din sistemul de rezervări al companiei arată faptul că Wizz Air nu va mai opera niciun zbor în perioada menţionată care erau programate pe 45 de rute din şi spre ţara noastră. Pentru alte rute, multe zboruri au fost reduse semnificativ, iar acest lucru se întâmplă atât pe piaţa locală, cât şi pe alte pieţe unde operează compania.

Multe zboruri suspendate aveau ca puncte de plecare aeroporturile din Bacău, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Constanţa, Iaşi, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timişoara şi Târgu Mureş.

Wizz Air Group este o companie fondată în 2003 de către actualul CEO, József Váradi şi de către alte cinci persoane cu experienţă în sectorul aerian. în România, compania a început operaţiunile în 2007, odată cu intrarea ţării în Uniunea Europeană.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
wizz air,
romania,
venituri,
zboruri,
inregistrare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.