Christine Lagarde, preşedinta BCE: Asistăm la o schimbare profundă a ordinii mondiale - pieţele deschise şi regulile multilaterale se destramă, iar chiar şi rolul dominant al dolarului american. Acesta este momentul ”euro global” al Europei, dar nu se va întâmpla de la sine, ci trebuie câştigat

Autor: Ştefan Stan Postat la 17 iunie 2025 38 afişări

Christine Lagarde, preşedinta BCE: Asistăm la o schimbare profundă a ordinii mondiale - pieţele deschise şi regulile multilaterale se destramă, iar chiar şi rolul dominant al dolarului american. Acesta este momentul ”euro global” al Europei, dar nu se va întâmpla de la sine, ci trebuie câştigat

Asistăm la o schimbare profundă a ordinii globale: pieţele deschise şi regulile multilaterale se destramă, iar chiar şi rolul dominant al dolarului american — piatra de temelie a sistemului — nu mai este o certitudine. Protecţionismul, gândirea de tip sumă zero şi jocurile de putere bilaterale le iau locul. Incertitudinea afectează economia Europei, profund integrată în sistemul comercial global, cu 30 de milioane de locuri de muncă în joc, a scris Christine Lagarde, preşedinta BCE, într-o opinie publicată în Financial Times. 

Totuşi, această schimbare aflată în desfăşurare oferă şi oportunităţi pentru ca Europa să îşi asume un control mai mare asupra propriei sale traiectorii şi pentru ca euro să câştige un rol mai important pe scena globală. În prezent, euro este a doua cea mai utilizată monedă din lume, reprezentând 20% din rezervele valutare globale, comparativ cu 58% pentru dolarul american.

Creşterea statutului global al euro ar aduce beneficii concrete: costuri mai mici de împrumut, expunere redusă la fluctuaţii valutare şi o mai mare protecţie faţă de sancţiuni şi presiuni coercitive.

Dar un asemenea pas către o mai mare vizibilitate internaţională a monedei noastre nu se va produce automat: el trebuie câştigat.

La fel ca în alte perioade, îngrijorările legate de moneda dominantă nu au declanşat încă o tranziţie majoră către alternative. În schimb, ele se reflectă într-o cerere în creştere pentru aur.

Pentru ca euro să îşi atingă întregul potenţial, Europa trebuie să consolideze trei piloni fundamentali: credibilitatea geopolitică, rezilienţa economică şi integritatea juridică şi instituţională.

În primul rând, statutul global al euro se bazează pe rolul Europei în comerţ. UE este cel mai mare comerciant din lume — este principalul partener pentru 72 de ţări, reprezentând aproape 40% din PIB-ul global. Acest lucru se reflectă în ponderea euro ca monedă de facturare, care este de aproximativ 40%. UE trebuie să valorifice această poziţie prin încheierea de noi acorduri comerciale.

„Privilegiul exorbitant” al unei monede de rezervă internaţionale, invocat de Valéry Giscard d’Estaing în anii 1960, vine cu responsabilităţi.

Pentru a preveni lipsa de lichiditate în euro în străinătate, BCE oferă linii de swap şi repo către parteneri-cheie pentru a asigura buna transmisie a politicii sale monetare.

Totuşi, încrederea reală se bazează pe fapte concrete. Investitorii caută regiuni care îşi respectă alianţele. S-a demonstrat că astfel de garanţii pot creşte ponderea unei monede în rezervele valutare cu până la 30 de puncte procentuale. Europa trece printr-o transformare majoră spre reconstruirea puterii sale dure (hard power), ceea ce ar trebui să contribuie şi la consolidarea încrederii globale în euro.

În al doilea rând, forţa economică este fundamentul oricărei monede internaţionale. Emitenţii de succes oferă de obicei trei elemente esenţiale: creştere economică solidă, pentru atragerea investiţiilor; pieţe de capital profunde şi lichide, pentru a susţine tranzacţii mari; şi o ofertă suficientă de active sigure.

Dar Europa se confruntă cu provocări structurale. Creşterea economică rămâne persistent scăzută, pieţele de capital sunt încă fragmentate şi — în ciuda unei poziţii fiscale agregate solide, cu un raport datorie/PIB de 89% faţă de 124% în SUA — oferta de active sigure de calitate superioară rămâne deficitară. Estimările recente arată că obligaţiunile suverane în circulaţie cu rating de cel puţin AA reprezintă sub 50% din PIB-ul UE, comparativ cu peste 100% în SUA.

Pentru ca euro să îşi crească statutul, Europa trebuie să ia măsuri decisive: să finalizeze piaţa unică, să reducă poverile de reglementare şi să construiască o uniune solidă a pieţelor de capital. Industriile strategice, precum tehnologiile verzi şi apărarea, ar trebui sprijinite prin politici coordonate la nivelul întregii UE. Finanţarea comună a bunurilor publice — cum ar fi apărarea — ar putea genera mai multe active sigure.

În al treilea rând, încrederea investitorilor într-o monedă este, în cele din urmă, legată de puterea instituţiilor care o susţin. Desigur, UE nu este uşor de înţeles din exterior. Dar procesul său decizional structurat şi incluziv oferă echilibru, stabilitate şi previzibilitate politică. Respectul pentru statul de drept şi independenţa instituţiilor-cheie, cum este BCE, reprezintă avantaje competitive esenţiale pe care UE ar trebui să le valorifice.

Pentru a consolida aceste avantaje, trebuie reformată şi structura instituţională a Europei. Un singur veto nu ar mai trebui să poată bloca interesele colective ale celorlalte 26 de state membre. Mai mult vot cu majoritate calificată în domenii critice ar permite Europei să vorbească pe o singură voce.

Istoria ne învaţă că regimurile par durabile — până când nu mai sunt. Schimbările în dominaţia valutară globală s-au întâmplat şi în trecut. Acest moment de transformare este o oportunitate pentru Europa: este un moment al „euro-ului global”. Pentru a-l valorifica şi pentru a consolida rolul euro în sistemul monetar internaţional, trebuie să acţionăm decisiv, ca o Europă unită, care îşi asumă mai mult control asupra propriului viitor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bce,
piata

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.