China accelerează comerţul global: Exporturile explodează cu aproape 22% la începutul anului, iar excedentul comercial urcă la un nivel record, 213 miliarde dolari. În acelaşi timp, importurile chineze au urcat cu 20%

Autor: Robert Manea Postat la 10 martie 2026 6 afişări

China accelerează comerţul global: Exporturile explodează cu aproape 22% la începutul anului, iar excedentul comercial urcă la un nivel record, 213 miliarde dolari. În acelaşi timp, importurile chineze au urcat cu 20%

Exporturile Chinei au înregistrat o creştere puternică la începutul anului, avansând cu 21,8% în ianuarie şi februarie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, evoluţie care depăşeşte semnificativ estimările analiştilor şi plasează a doua cea mai mare economie a lumii pe traiectoria unui nou an record în ceea ce priveşte excedentul comercial.

Creşterea exporturilor, calculată în dolari, a depăşit clar prognoza de 7,1% realizată de analiştii intervievaţi de Reuters, dar şi avansul de 6,6% înregistrat în luna decembrie.

În acelaşi timp, importurile Chinei au urcat cu 19,8% în primele două luni ale anului, mult peste estimarea de 6,3% şi peste ritmul de 5,7% consemnat în decembrie.

Pe fondul acestor evoluţii, excedentul comercial al Chinei a atins un nivel record de 213,6 miliarde de dolari în perioada ianuarie–februarie 2026, în creştere cu 25,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Datele vin cu doar câteva săptămâni înaintea unei întâlniri importante dintre preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderul chinez Xi Jinping, programată la Beijing la finalul lunii martie.

În pofida războiului comercial declanşat de Statele Unite în primul mandat al lui Trump, excedentul comercial al Chinei a continuat să crească, atingând anul trecut un nivel record de 1.200 de miliarde de dolari.

Economiştii spun însă că evoluţia importurilor oferă un semnal mai echilibrat pentru partenerii comerciali ai Chinei.

„Aspectul pozitiv pentru partenerii comerciali ai Chinei este că, pe lângă exporturile solide, şi importurile au înregistrat o creştere puternică. Acest lucru arată că declaraţiile Chinei privind stimularea importurilor în acest an nu sunt doar vorbe”, a menţionat Lynn Song, economist-şef pentru China în cadrul ING.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
urcare,
china,
exporturi,
importuri
COVER STORY. Priorităţi de bancher

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.