Cheltuielile militare la nivel mondial încep să crească din 2014

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 04 februarie 2014 51 afişări

Cheltuielile militare urmează să înregistreze creşteri în 2014, pentru prima dată în ultimii cinci ani, în Rusia, Asia şi Orientul Mijlociu, potrivit unui studiu publicat marţi.

Consultanţi din cadrul grupului IHS preconizează, în acest studiu, că bugetele militare la nivel mondial vor atinge anul acesta suma de 1.538.000 miliarde de dolari, o creştere anuală mică, de 0,6%, dar prima de după 2009.

"Rusia, Asia şi Orientul Mijlociu vor fi motorul creşterii aşteptate anul acesta şi al relansării prevăzute începând din 2016", scrie Paul Burton, director pentru Aeronautică, Apărare şi Securitate în cadrul IHS Janes's.

Rusia vrea să-şi crească cheltuielile militare cu 44% în următorii trei ani. Planul adoptat de către Parlament a dotat deja Rusia cu al treilea cel mai mare buget alocat Apărării în 2013, în sumă de 68 de miliarde de dolari, devansând Marea Britanie şi Japonia.

Bugetul militar chinez a fost de 139 de miliarde de dolari în 2013, potrivit IHS, al doilea cel mai important după cel al Statelor Unite. Potrivit proiecţiilor consultanţilor, China va cheltui în 2015 cu Apărarea mai mult decât Marea Britanie, Franţa şi Germania la un loc.

Asia este, de altfel, singura regiune în care cheltuielile militare au crescut în mod continuu după criza din 2009. Regiunea Asia-Pacific, fără China, va depăşi Europa Occidentală în 2015, creşteri notabile fiind aşteptate în Australia, India şi Coreea de Sud, preconizează studiul.

"În Orientul Mijlociu, cheltuielile militare s-au accelerat începând din 2011. În Oman şi Arabia Saudită, în particular, creşterea a fost mai mare de 30% în perioada 2011-2013", relevă raportul. Arabia Saudită, situată pe poziţia a noua în 2013, urmează să depăşească Germania anul acesta, ea urmând să urce pe poziţia a opta în 2014.

Scăderea nivelului cheltuielilor militare americane urmează să se accelereze. De la suma de 664 de miliarde de dolari în 2012, acestea au scăzut la 582 de miliarde de dolari în 2013, iar în 2014 sunt prevăzute 575 de miliarde de dolari, în timp ce în 2015 se preconizează cheltuieli militare în valoare 535 de miliarde de dolari.

Franţa se menţine pe poziţia a şasea în clasament, întocmit de către IHS Jane's în urma examinării bugetelor a 77 de ţări, reprezentând 97% din cheltuielile mondiale. Însă IHS notează că cheltuielile militare franceze au scăzut de la 53 de miliarde de dolari în 2013 la 52,6 de miliarde de dolari în 2014 şi se preconizează să scadă la 52 de miliarde de dolari în 2015.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
APĂRARE,
INDUSTRIE,
STUDIU
/actualitate/cheltuielile-militare-la-nivel-mondial-incep-sa-creasca-din-2014-12021520
12021520
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.