Camera Deputaţilor aprobă despăgubiri pentru depozitele constituite la CEC pentru autoturisme Dacia

Postat la 04 februarie 2014 60 afişări

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 306 voturi "pentru" şi 3 "împotrivă", proiectul de lege care prevede despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC pentru achiziţionarea de autoturisme Dacia, despăgubirile acordându-se şi pentru perioada depozitului constituit la BRD.

Camera Deputaţilor aprobă despăgubiri pentru depozitele constituite la CEC pentru autoturisme Dacia

 Deputaţii au aprobat, astfel, propunerea legislativă depusă în 2011 de zece parlamentari ai PDL şi ai minorităţilor naţionale, care a fost respinsă de Senat şi au modificat-o astfel încât aceasta completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme.

Potrivit celor stabilite de deputaţi, aceste despăgubiri se vor acorda atât pentru perioada depozitului constituit la CEC, cât şi pentru perioada depozitului constituit la BRD. Astfel, pentru persoanele care au depus sume de bani la CEC înainte de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la data de 1 ianularie 1990, până la data de 31 decembrie 2013, iar pentru persoanele care au depus la CEC după data de 1 ianuarie 1990, calculul se va face cu raportare la data efectuării depunerii la CEC până la data de 31 decembrie 2013.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/camera-deputatilor-aproba-despagubiri-pentru-depozitele-constituite-la-cec-pentru-autoturisme-dacia-12020156
12020156
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.