Cercetătorii britanici s-au unit cu românii şi vor să facă educaţia accesibilă tuturor printr-un joc. Care este planul lor

Autor: Ioana Niţă Postat la 27 mai 2020 153 afişări

Fizica cuantică pare, nu degeaba, un DOMENIU SF, greu de înţeles, pentru că explică subiecte sofisticate precum comportarea nucleelor, atomilor, moleculelor, a particulelor subatomice, precum şi a radiaţiei electromagnetice. Un start-up fondat de o echipă de cercetători români şi britanici susţine însă că a reuşit să transpună noţiunile fizicii cuantice într-un joc video, astfel încât oricine să poată ajunge să înveţe şi să înţeleagă acest subiect sofisticat cu ajutorul unor elemente vizuale. 

„Noi vrem să popularizăm fizica cuantică prin lucrări ştiinţifice şi prin acest joc care te învaţă fizica cuantică de la A la Z. Ceea ce facem noi este de viitor”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Laurenţiu Niţă, fondator al Quarks Interactive şi cercetător în cadrul Universităţii Durham din Marea Britanie. El a adăugat că în prezent există deja hardware cuantic, însă nu şi algoritmii cu care să fie folosit. „Nu ştim cum să folosim acest hardware cuantic, aşadar oameni care nu au nicio legătură cu fizica cuantică trebuie să înveţe fizica cuantică şi să înţeleagă că o serie de procese se pot face mai repede prin intermediul fizicii cuantice.”

Start-up-ul Quarks Interactive se află în prezent în plin proces de dezvoltare a primului său joc video educaţional, numit Quantum Odyssey, lansarea urmând să aibă loc în decurs de un an în mai multe ţări din lume, piaţa fiind estimată per total la circa 2,7 milioane de utilizatori. În prezent, jocul dezvoltat de Quarks Interactive se află în faza de prototip, Quantum Odyssey având acum conţinut pentru o oră de joc. „Noi am terminat acum toată partea din spate ce ţine de fizică şi matematică. Este primul produs de pe piaţă care vizualizează orice element de fizică cuantică şi care poate fi folosit pentru a face computaţie. Acum suntem în etapa în care recrutăm scriitori de renume şi oamenii care fac literatură pentru a crea universul de joc. Mai avem circa un an de producţie în care vom stabiliza universul de joc şi vom avea lansarea versiunii alfa - povestea va fi finală şi jocul se va putea juca complet”, a menţionat Laurenţiu Niţă.

El a înfiinţat start-up-ul alături de colegi de-ai săi cercetători în fizică, literatură, etică şi educaţie, din echipă făcând parte alţi doi români - Răzvan Suciu şi Andrei Tăbăcaru – şi trei britanici – dr. Joschka Roffe, dr. Benjamin Beswick şi dr. Jack Edmunds-Coopey. Aceştia lucrează la universitatea Durham din Marea Britanie şi au inventat o metodă revoluţionară de a înţelege în mod vizual calculul cuantic. Mai exact, metoda propusă de Quarks Interactive dă posibilitatea oricărui utilizator să exploreze construcţia naturii, putând observa felul în care calculul cuantic poate schimba lumea.

Totodată, rezolvarea puzzle-urilor complicate se poate transforma în descoperirea unor algoritmi şi publicarea lor în reviste de specialitate. „Universul jocului în sine este o aventură spaţială de înalt calibru, plină de decizii care angajează jucătorul şi îl implică într-o poveste captivantă care va arăta ce tehnologii devin posibile prin folosirea fenomenelor cuantice.”

În prezent, jocul Quantum Odyssey este testat într-o serie de şcoli din Marea Britanie, start-up-ul colaborând cu guvernul britanic şi având şi suportul Universităţii din Durham. „Am câştigat un grant în Marea Britanie pentru a testa produsul cu copii din şcoli. Am observat că copiii cu vârsta de 12 ani, indiferent de profil - limbi străine, istorie etc. rezolvau puzzle-uri grele de fizică cuantică. Chiar într-un timp record faţă de profesorii lor care le predau fizica”, a punctat el.

Quarks Interactive a câştigat până acum o serie de premii şi a primit şi fonduri nerambursabile în valoare totală de 102.400 euro, iar recent a obţinut o finanţare de 40.000 euro de la patru investitori de tip angel - Ciprian Man (partener în cadrul Growceanu) şi trei membri TechAngels. De asemenea, start-up-ul a reuşit să strângă de curând şi 75.000 euro prin intermediul platformei de equity crowdfunding Seedblink.com. Pentru atragerea sumei totale de 115.000 de euro, Quarks Interactive a cedat 23% din capital, din care porţiunea destinată equity crowdfunding a fost de 15%.

Banii obţinuţi recent prin finanţări vor fi utilizaţi de fondatorii start-up-ului pentru pentru îmbunătăţirea calităţii grafice generale a jocului video şi pentru crearea unei variante mobile. Primul joc dezvoltat de Quarks Interactive, Quantum Odyssey, va fi disponibil în principal pentru PC, dar şi pentru consolele de jocuri, însă echipa analizează de asemenea şi dezvoltarea unei versiuni mai reduse pentru echipamente mobile. „Vrem ca jocul să fie premium pe PC, să îl cumperi doar o dată pentru sistemele de operare Windows, Mac şi Linux.

Ne gândim să facem jocul disponibil şi pe mobil, însă acest lucru depinde şi de publisher. Versiunea de mobil ar fi însă o versiune secţionată fiindcă jocul necesită foarte multă putere de calcul”, a spus Laurenţiu Niţă.Jocul dezvoltat de Quarks va avea un preţ accesibil, acesta fiind creat special astfel încât orice persoană să poată înţelege fizica cuantică. „Vrem să oferim jocul la un preţ accesibil - circa 9 dolari, preţul exact urmând cel mai probabil să fie diferit în funcţie de piaţă. Deja ne gândim la localizări şi să începem să îl traducem în mai multe limbi”, a subliniat el. Start-up-ul are în plan să lanseze jocul inclusiv pe piaţa din Asia, unde jocurile video educaţionale sunt tot mai populare.

„Avem deja discuţii cu publisheri pentru punerea jocului pe piaţă. Vom intra inclusiv pe piaţa Asia fiindcă vrem ca jocul să ajungă în Coreea de Sud şi în Japonia. Probabil va intra şi pe piaţa din China. Avem contacte în China şi jocul se testează deja în şcoli. China susţine foarte mult acum jocurile educaţionale, iar China este una din ţările care investesc în computaţia cuantică.”


Proiect: Quarks Interactive

Ce face? Dezvoltă jocuri video pentru înţelegerea fizicii cuantice

Finanţare totală primită: peste 200.000 euro

Invitat: Laurenţiu Niţă, fondator al Quarks Interactive 


Proiect: Credia

Ce face? Platformă digitală de brokeraj de credite de consum

Invitat: Andrei Benghea Mălăieş, fondator şi CEO al Credia


Proiect: Soleadify

Ce face? Motor de căutare pentru leaduri de vânzări

Evaluare proiect: câteva milioane de euro

Ţintă de venituri: între 700.000 euro şi un milion de euro

Invitat: Florin Tufan, CEO şi cofondator al Soleadify


Proiect: Pharma Points

Ce face? Un „Waze“ care îndrumă pacienţii spre farmaciile unde sunt pe stoc medicamentele căutate

Investiţie iniţială: circa 10.000 euro

Ţinte 2020: 1 milion de utilizatori şi 3.000 de farmacii

Invitat: Doru Mircea, cofondator al Pharma Points


Proiect: Postis

Ce face? Platformă pentru optimizarea livrărilor

Finanţare totală atrasă: peste 2,1 milioane euro

Evaluare proiect: 10 milioane euro

Invitat: Mircea Stan, cofondator şi CEO al Postis


Proiect: Thoughtin

Ce face? Soluţie software B2B pentru videoconferinţe

Ţintă de venituri 2020: 100.000 euro

Invitat: Cosmin Filipas, CEO al Thoughtin


Proiect: Bookingham

Ce face? Platformă software pentru rezervări la restaurante şi programări pentru diferite servicii

Investiţie iniţială: 15.000-20.000 euro

Evaluare proiect: 500.000-600.000 euro

Invitat: Raul Sideriaş, cofondator al Bookingham


Proiect: Frisbo

Ce face? Platformă pentru servicii logistice dedicate comercianţilor online

Finanţare totală atrasă: aproape 2 milioane euro

Evaluare proiect: circa 6 milioane euro

Ţintă de venituri 2020: peste 1 milion euro

Invitat: Bogdan Colceriu, fondator Frisbo


Proiect: Digital Restaurant

Ce face? Soluţie software pentru digitalizarea proceselor din restaurante şi cafenele

Invitat: Robert Stănciulescu, antreprenor şi fondator al Digital Restaurant


Proiect: easySales.ro

Ce face? Platformă pentru automatizarea vânzărilor online pe mai multe canale

Finanţare totală atrasă: 180.000 euro

Necesar de finanţare: 200.000-300.000 euro

Invitat: Ciprian Cazacu, cofondator al easySales.ro


ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

Urmărește Business Magazin

Omul de afaceri care a înfiinţat medicina privată în România. Urmează să lanseze un proiect GIGANT, care ar putea fi un model şi pentru sistemul de stat Omul de afaceri care a înfiinţat medicina privată în România. Urmează să lanseze un proiect GIGANT, care ar putea fi un model şi pentru sistemul de stat

Wargha Enayati a câştigat suficient de mulţi bani din imobiliare încât în 1995 să poată intra în domeniul său de expertiză, cel medical. A fondat astfel prima clinică privată din România, iar de atunci premierele s-au ţinut lanţ: primele abonamente medicale de pe piaţa locală, prima reţea de sănătate privată, prima clinică dedicată exclusiv femeilor, primele policlinici sociale şi multe altele.

vezi continuarea
ZF.ro
Ţara din UE care INTERZICE accesul persoanelor din România, după ce numărul de cazuri a explodat la noi în ţară Ţara din UE care INTERZICE accesul persoanelor din România, după ce numărul de cazuri a explodat la noi în ţară
Ufuk Tandoğan, CEO al Garanti BBVA România, despre cina ideală: „În trecut, pentru această întrebare mi-aş fi luat timp să trec în revistă câţiva dintre autorii sau artiştii mei preferaţi, lideri care m-au inspirat sau laureaţi ai premiilor Nobel. Acum..."
Mediafax
De ce nu poate România împiedica răspândirea pandemiei printr-o nouă stare de urgenţă? EXPLICAŢIA unui reputat psiholog De ce nu poate România împiedica răspândirea pandemiei printr-o nouă stare de urgenţă? EXPLICAŢIA unui reputat psiholog
Donald Trump susţine că 99% din cazurile de coronavirus sunt „total inofensive”
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
PSD, reacţie la apelul lui Iohannis PSD, reacţie la apelul lui Iohannis
Apelul lui Iohannis către Parlament
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan E hotarata treaba  Fotbalul se joaca in zece... COMENTARIU Valeriu Suhan E hotarata treaba Fotbalul se joaca in zece...
Povestile lui Valeriu Suhan La plesneala cu un springar (parte a II-a)

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.