Cele mai responsabile companii din România: Holcim România - Drum Sigur / ABCdar Rutier

Autor: Ioana Matei Postat la 10 aprilie 2019 162 afişări

Cele mai responsabile companii din România: Holcim România - Drum Sigur / ABCdar Rutier

Motivaţie

Anual, la nivel mondial, accidentele rutiere fac peste 1,3 milioane de victime, accidentele fiind principala cauză a decesului pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

În ceea ce priveşte România, ţara ocupă primul loc la nivelul UE ca număr al deceselor în traficul rutier. În consecinţă, pentru a adresa acest risc real, grupul LafargeHolcim a decis să prioritizeze promovarea siguranţei rutiere, derulând diverse iniţiative educaţionale. Grupul, din care Holcim România face parte, include aceste campanii şi acţiuni în strategia de responsabilitate socială a companiei, denumită Planul 2030.

Sub categoria Oameni şi comunităţi, compania şi-a asumat misiunea „Zero accidente în muncă”, prin care pune securitatea şi sănătatea în muncă în centrul acţiunilor Holcim România atât în cadrul companiei, cât şi în comunităţile în care activează.

Descrierea proiectului

Campania educaţională anuală Drum Sigur – ABCdar Rutier 2017-2018 s-a derulat în parteneriat cu Junior Achievement (JA) România şi a avut ca scop ajutarea elevilor din ciclul primar să înţeleagă regulile de circulaţie şi modul în care pot preveni accidentele rutiere. Astfel, elevii învaţă de la o vârstă fragedă ce înseamnă deplasarea sigură pe drumurile publice, respectarea regulilor de circulaţie şi adoptarea unei atitudini preventive, prin activităţi practice şi jocuri interactive, derulate sub îndrumarea învăţătorilor, a poliţiştilor rutieri şi a consultanţilor voluntari ai companiei Holcim România.

Campania Drum Sigur – ABCdar Rutier este dezvoltată pe baza programei de educaţie rutieră elaborate în 2015 de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, susţinând Strategia Naţională pentru Siguranţa Rutieră 2016-2020.

La ediţia 2017-2018, 20 de reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere au participat la activităţi la clasă derulate sub umbrela programului ABCdar Rutier. Junior Achievement România este ONG-ul partener, alături de care Holcim România a dezvoltat curricula şi materialele de informare şi care se ocupă de implementarea, supervizarea şi raportarea în ceea ce priveşte proiectul ABCdar Rutier.

Pentru creşterea nivelului cunoştinţelor în această direcţie, proiectul a cuprins 6 activităţi derulate la clasă în perioada februarie - mai, dintre care 3 au fost susţinute de voluntarii de la Holcim România, iar celelalte 3 de profesorul clasei. Prin activităţi teoretice şi practice, cei mici au învăţat despre prevenire, siguranţa la locul de joacă, exemple bune şi rele de circulaţie.

Rezultate

La campania educaţională anuală Drum Sigur – ABCdar Rutier 2017 – 2018 au participat 735 de elevi, 36 de profesori şi 34 de voluntari de la Holcim România, care împreună au acumulat 285 de ore de voluntariat. În urma cursurilor teoretice, a filmelor educaţionale şi a voluntariatului din partea angajaţilor Holcim şi a Poliţiei Rutiere, schimbări importante au putut fi identificate privind abilitatea de a recunoaşte şi de a explica importanţa purtării hainelor reflectorizante şi a altor echipamente de protecţie (în funcţie de activitate), recunoaşterea semnelor de circulaţie, recunoaşterea zonelor periculoase din preajma autobuzului sau a maşinii, diversificarea exemplelor pe care copiii le pot oferi privind regulile de siguranţă rutieră etc.


Interval implementare

2017 – 2018

Investiţia în proiect peste 17.000 euro

(pentru ediţia 2017-2018)

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.