Cel puţin patru morţi la Cairo, într-o serie de atentate cu bombă vizând poliţia

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 24 ianuarie 2014 33 afişări

Trei atentate cu bombă au fost comise vineri, în decurs de doar câteva ore, la Cairo, vizând poliţia, cu o zi înaintea marcării a trei ani de la revolta care a condus la îndepărtarea lui Hosni Mubarak de la putere, a anunţat Ministerul egiptean de Interne.

Ultimul atac a fost comis în vestul capitalei egiptene, pe o arteră importantă către Piramidele de la Giza, fără să provoace victime, a declarat pentru AFP Hani Abdellatif, un purtător de cuvânt al ministerului.

Vineri dimineaţa capitala a fost afectată de un prim atac cu maşină-capcană, care a explodat în faţa cartierului general al poliţiei, în centrul oraşului, soldat cu patru morţi şi 70 de răniţi, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Trei ore mai târziu, o bombă a fost detonată în apropierea unei staţii de metrou din centru, rănind cinci poliţişti, potrivit aceleiaşi surse.

Atacurile împotriva forţelor de ordine s-au multiplicat după ce armata l-a destituit la 3 iulie pe fostul preşedinte islamist Mohamed Morsi. De atunci, Egiptul se află într-un angrenaj al violenţei. Autorităţile reprimă în sânge orice manifestaţie a susţinătorilor lui Morsi, iar ca represalii grupări jihadiste revendică atacuri comise împotriva forţelor de ordine.

Cinci poliţişti au fost ucişi joi, într-un atac cu armament automat asupra unui post de control rutier la Beni Suef, la aproximativ 100 de kilometri sud de Cairo.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
EGIPT,
ATENTATE,
POLITIE,
bomba,
cairo
/actualitate/cel-putin-patru-morti-la-cairo-intr-o-serie-de-atentate-cu-bomba-vizand-politia-11958162
11958162
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.