Cel mai mare program de stagii pentru studenţii din România dă startul celei de-a 13-a ediţii

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 16 martie 2017 46 afişări

Sâmbătă are loc deschiderea celei de a 13-a ediţii a programului Stagii pe Bune printr-un eveniment de prezentare a ofertelor de stagii pregătite pentru studenţii dornici de intership-uri. Evenimentul va avea loc simultan în două oraşe importante din ţară, Iaşi şi Bucureşti.

Cel mai mare program de stagii pentru studenţii din România dă startul celei de-a 13-a ediţii

În Capitală, evenimentul se va ţine în holul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, iar la Iaşi, studenţii interesaţi sunt aşteptaţi în Aula Magna a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.

Stagii pe Bune vine şi anul acesta în întâmpinarea studenţilor cu noi oferte de stagii de practică şi internship-uri în cadrul unor importante companii. Astfel că, printre expozanţii de la evenimentul de prezentare se află nume sonore precum BitDefender, Amazon, AMIQ, Unicredit Business Integrated Solutions, Ubisoft, VMWare şi Thales, aceştia fiind şi principalii parteneri ai programului.

În cadrul acestor evenimente au fost implicate în total peste 40 de companii, care sunt pregătite să explice studenţilor, prin intermediul reprezentanţilor, proiectele pe care aceştia le vor putea dezvolta în perioada stagiului de practică. Astfel, studenţii vor putea lua o decizie informată cu privire la internship-ul pe care doresc să-l urmeze.

Până pe data de 10 aprilie 2017 companiile pot propune ofertele de stagii şi internship-uri pe site-ul stagiipebune.ro, la care studenţii vor putea aplica până pe data de 30 aprilie inclusiv. Selecţia studenţilor va avea loc în luna mai, iar stagiile se derulează în intervalul iunie-septembrie.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.