Ce se întâmplă cu locatarii care au balcoanele închise

Autor: Coralia Frigea Postat la 11 noiembrie 2026 19 afişări

Ce se întâmplă cu locatarii care au balcoanele închise

Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, clarifică dilema balcoanelor închise, după ce a emis un ordin care le permite autorităţilor să sancţioneze construcţiile realizate fără autorizaţii la etajele blocurilor. 

Ministrul Dezvoltării a explicat, printr-o postare pe reţelele de socializare, cum se va aplica ordinul pe care l-a emis, care vizează direct locatarii care au balcoanele închise, însă nu au şi autorizaţiile.

„Înţeleg îngrijorarea oamenilor. După atâtea majorări de taxe şi impozite, ultimul lucru de care au nevoie românii este încă o povară financiară”, a declarat Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării.

Cum vor acţiona autorităţile

Alexandru Stoica spune că ordinul de ministru pe care l-a emis nu a fost gândit pentru „a pune oamenii la plată”, ci pentru a le permite autorităţilor să acţioneze atunci când este cazul.

„Ordinul pe care l-am emis în baza legii clarifică modul în care aceasta trebuie aplicată de către autorităţile locale. Nu am emis acest ordin pentru a pune oamenii la plată, ci tocmai pentru a elimina neclarităţile care au creat atâta îngrijorare.

Vreau să vă asigur de un lucru: cât timp voi conduce Ministerul Dezvoltării, nu voi susţine noi poveri fiscale puse pe umerii românilor”, a mai transmis ministrul social-democrat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
balcoane,
ministru,
COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.