Ce s-a întâmplat cu preţurile alimentelor de bază după majorarea TVA de la 9 la 11%? Consiliul Concurenţei: Marii retaileri şi furnizorii lor au absorbit o parte din majorarea TVA
Pâinea s-a scumpit cu 2,78%, untul cu 4%, iar zahărul cu aproape 5,5% în august versus iunie 2025, arată o analiză a Consiliului Concurenţei. Pe de altă parte, preţurile la făină, pulpă de porc şi margarină au scăzut.
Pâinea s-a scumpit cu 2,78%, untul cu 4%, iar zahărul cu aproape 5,5% în august versus iunie 2025, arată o analiză a Consiliului Concurenţei. Pe de altă parte, preţurile la făină, pulpă de porc şi margarină au scăzut.
În total, Consiliul Concurenţei a analizat preţurile la peste 40 de alimente, produse sezoniere şi nonsezoniere, scopul fiind să vadă ce s-a întâmplat după majorarea TVA-ului. La data de 1 august 2025, TVA-ul la alimente a crescut de la 9 la 11%, în timp ce la bunurile nealimentare acesta a urcat de la 19 la 21%.
La fructe şi legume însă există cele mai mari scumpiri şi ieftiniri. Mai exact, prunele au un preţ cu 61% mai mic, iar la pepeni el a scăzut aproape la jumătate. De partea cealaltă, castraveţii şi merele (roşii şi golden) se confruntă cu scumpiri de peste 20%.
„Aşa cum era de aşteptat, preţurile produselor sezoniere au scăzut. În ceea ce priveşte preţurile celorlalte alimente din coşul zilnic de consum, am observat creşteri sub cele care rezultă din modificarea TVA, ceea ce înseamnă că marii retaileri şi furnizorii lor au absorbit o parte din majorări, în luna august. Acest lucru arată că firmele se luptă să îşi păstreze clienţii. De altfel, preţurile alimentelor au crescut mai puţin decât preţurile produselor nealimentare sau ale serviciilor“, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













