Cât de jos se mai poate duce industria României, sectorul care înseamnă 20% din PIB?

Autor: Răzvan Botea Postat la 20 mai 2024 36 afişări

Economia României a crescut cu numai 0,1% în primele trei luni din 2024 prin com­pa­raţie cu aceleaşi trei luni din anul precedent, arată primul set de date de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Primele date detaliate despre evoluţia economiei vor veni la începutul lui iunie, aşadar până la acea dată singurele indicii sunt în seriile de date lunare. Or, pe datele din acest moment, evoluţia sub aşteptări a economiei a venit din zona construcţiilor, care înseamnă 8% din PIB şi din zona industriei, care înseamnă 20% din economie.

Cât de jos se mai poate duce industria României, sectorul care înseamnă 20% din PIB?

Industria României a continuat să scadă în primele trei luni din an cu 2,7% ♦ Sectorul industrial face aproape 20% din PIB şi scăderea din industria prelucrătoare explică, într-o oarecare măsură, cvasistagnarea economică din primul trimestru din 2024.

Economia României a crescut cu numai 0,1% în primele trei luni din 2024 prin com­pa­raţie cu aceleaşi trei luni din anul precedent, arată primul set de date de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Primele date detaliate despre evoluţia economiei vor veni la începutul lui iunie, aşadar până la acea dată singurele indicii sunt în seriile de date lunare. Or, pe datele din acest moment, evoluţia sub aşteptări a economiei a venit din zona construcţiilor, care înseamnă 8% din PIB şi din zona industriei, care înseamnă 20% din economie.

Ce se întâmplă în acest sector, de vreme ce, practic, în 2024 scade pentru al cincilea an la rând?

„Acest indicator, din punctul meu de vedere, ar trebui corelat cu exporturile de materii prime şi cu importurile de produse finite, pentru că, dacă mă întrebaţi pe mine, acolo situaţia e mult mai tragică. Exportăm materii prime, evident neprelucrate, şi importăm produse finite”, răspunde Marcel Vulpoi, profesor la ASE şi fondatorul companiei de contabilitate Vulpoi & Toader Management.

În ultimii ani, industria României a fost în recesiune şi a scăzut constant, atât ca pon­dere în PIB, cât şi ca volum de pro­ducţie. Este o problemă de compe­titivitate, mai ales cu companiile din regiune, este de pă­rere Radu Ciobanu,  profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti. De asemenea, adaugă el, sectorul industrial din România are nevoie şi de ajutorul guvernului pentru a fi competitiv. „Diminuarea competitivităţii indus­triilor din România, prin comparaţie cu aceleaşi industrii din Europa Centrală şi de Est, este principala problemă, în opinia mea. Totodată, industriile din România trebuie şi sprijinite de guvern tocmai prin tot ce înseamnă infrastructura care trebuie creată, astfel încât aceste industrii să poată veni în piaţa europeană la preţuri competitive. Aşa industria ar putea fi un motor pentru PIB şi pentru creşterea acestuia în viitorul apropiat şi nu o frână”, spune Radu Ciobanu.

Industria, un sector care a scăzut de la 25% pondere în PIB în 2017 la sub 20% din PIB la sfârşitul anului trecut, nu poate decât să tragă în jos întreaga economie atunci când nu performează. Cu toate acestea, unele companii industriale au înregistrat an de an creşteri ale afacerilor, ale cotei de piaţă şi ale investiţiilor, în ultimii ani.

Altele, însă, şi-au încetat activitatea sau au închis unităţi de producţie. În contextul economic general, pierderile din sectorul industrial au fost mai semnificative decât creşterile, astfel încât producţia industrială a ţării a fost în scădere şi a afectat negativ exporturile în sectoarele unde s-a consemnat scădere. 

ZF va dezbate pe larg subiectul industriei României în cadrul conferinţei anuale ZF Reindustrializarea României, care va avea loc pe 27 mai în Bucureşti. Lideri din industria românească împreună cu reprezentanţi ai guvernului şi ai mediului academic vor dezbate în cadrul discuţiilor evoluţia sectorului industrial şi perspectivele de viitor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
industrie,
pib,
sector,
economie,
evolutie,
ins

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.