Carmen Adamescu a fost REŢINUTĂ

Postat la 10 octombrie 2018 99 afişări

Carmen Adamescu a fost reţinută miercuri de către ofiţerul de caz din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, după ce a fost audiată câteva ore în dosarul de delapidare şi evaziune fiscală, potrivit unor surse judiciare.

Carmen Adamescu a fost REŢINUTĂ

Carmen Adamescu a fost reţinută de către ofiţerul de caz din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economic, după ce a fost audiată mai multe ore, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Unul dintre denunţătorii activităţilor ilicite şi ale contractelor fictive derulate de firmele controlate de Carmen Adamescu este chiar fiul său vitreg, Alexander, au precizat, pentru MEDIAFAX, aceleaşi surse. Ulterior, tot pentru aceste fapte, a depus plângere şi Unirea Shopping Center, cele două denunţuri fiind reunite în cadrul unui singur dosar penal.

Poliţiştii au efectuat şapte percheziţii, în Bucureşti, într-un dosar de delapidare şi evaziune fiscală, prejudiciul cauzat fiind de 43 de milioane de lei, anunţă IGPR. Potrivit unor surse MEDIAFAX, sunt vizate firme controlate de Carmen Adamescu.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuează, la ora transmiterii acestei ştiri, 7 percheziţii, în Bucureşti. Activităţile se desfăşoară la locuinţele mai multor persoane bănuite de cauzarea unui prejudiciu de 43.000.000 de lei, prin delapidare şi evaziune fiscală.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.