Camera Deputaţilor - O societate comercială reclamă "atitudinea superficială" a Comisiei de control a SIE

Autor: Alina Novaceanu Postat la 07 aprilie 2015 34 afişări

Comisia de abuzuri a Camerei a primit o petiţie din partea unei societăţi comerciale ce desfăşoară operaţiuni cu armamente, în care reclamă o "atitudine superficială" a Comisiei parlamentare de control a SIE, pe motiv că nu a luat măsuri faţă de presupuse "acţiuni ilegale" ale Serviciului.

Comisia de abuzuri a trimis această petiţie la Biroul Permanent al Camerei, care a decis că Birourile Permanente sunt competente să ia o hotărâre în privinţa acestui caz.

"Am primit o scrisoare din partea unei societăţi comerciale, adresată Comisiei de abuzuri care reclamă faptul că au avut o atitudine superficială şi dezinteres cei din comisia de control a SIE. S-a înaintat către Birourile Permanente reunite”, a precizat, marţi, secretarul Camerei, deputatul PSD Marcel Ciolacu, după şedinţa conducerii Camerei.

Societatea Transcarpat Sportours International SRL reclamă în petiţie "maniera superficială şi dezinteresată în care Comisia SIE şi-a exercitat atribuţiile ce îi revin", Comisia SIE neluând măsuri faţă de o reclamaţie făcută de societate împotriva unor "acţiuni abuzive şi nelegale ale unor angajaţi ai SIE, prin care au fost prejudiciate interesele comerciale ale firmei".

Societatea a menţionat că SIE i-a îngrădit drepturile de participare la proceduri de achiziţie publică organizate de Serviciul de Informaţii Externe din 2009 şi până în prezent, iar Comisia SIE "a refuzat tacit să-şi exercite atribuţiunile de control" şi nu a luat nicio măsură.

În plângerea societăţii se mai arată că aşteaptă răspuns, în caz contrar va continua demersurile de restabilire a legalităţii pe toate căile legale, inclusiv punând în discuţie publică eficienţa Comisei SIE şi va sesiza forurile europene competente.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
COMISIE,
SIE,
PETIŢIE

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/camera-deputatilor-o-societate-comerciala-reclama-atitudinea-superficiala-a-comisiei-de-control-a-sie-14111444
14111444
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei
Mediafax
VIDEO Imagini apocaliptice în ZONA ZERO a pandemiei de coronavirus. Scene violente între autorităţi şi chinezi VIDEO Imagini apocaliptice în ZONA ZERO a pandemiei de coronavirus. Scene violente între autorităţi şi chinezi
Ce se va întâmpla cu preţurile produselor din magazinele Mega Image? Compania anunţă „măsuri de urgenţă”
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie:  "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!" O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie: "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!"
Jurnal de pandemie. Prof. Dr. Olga Simionescu: As pune corturi mari la granita si as tine acolo lumea in carantina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.