Burleanu spune că va nominaliza un nou secretar general în luna august

Autor: Marius Ţone Postat la 06 iulie 2015 30 afişări

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, că în luna august va nominaliza un nou secretar general în locul lui Gheorghe Chivorchian, suspendat din funcţie ca urmare a dosarului în care este cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu de către DNA Timişoara.

Burleanu a menţionat că a informat Comitetul Executiv referitor la preluarea atribuţiilor de secretar general până la nominalizare. "Nu s-a ridicat acest subiect (n.r. - suspendarea secretarului general Gheorghe Chivorchian) în Comitetul Executiv, a fost doar o intervenţie a mea referitor la această situaţie şi că toate atribuţiile de secretar general începând de marţi (n.r. - 30 iunie) au fost preluate de mine. Nu e o decizie luată în privinţa duratei preluării atribuţiilor de secretar general. Ele vor fi preluate până la nominalizarea noului secretar general. Probabil că în luna august se va face nominalizarea. Încă nu e nicio propunere, e prematur azi să mă fi gândit deja, pentru că au fost lucruri de organizat în această perioadă", a spus Burleanu într-o conferinţă de presă.

El a explicat că suspendarea lui Gheorghe Chivorchian este cea mai bună soluţie pentru ca FRF să nu fie amestecată în astfel de procese. "Vorbim despre o autosuspendare. Eu cred că această autosuspendare este situaţia cea mai bună pentru tot acest proiect al fotbalului românesc pe care l-am început. Nu ne putem permite ca FRF să fie amestecată în alte procese precum acesta. Ţin să menţionez însă că domnul Chivorchian nu este implicat într-o situaţie care să priveasă în mod direct FRF. Vorbim despre nişte acuzaţii pentru nişte presupuse fapte din perioada în care domnul Chivorchian conducea clubul din Timişoara. Deci nu vorbim de o activitate făcută din postura de oficial al FRF", a precizat preşedintele.

Întrebat dacă UEFA a solicitat informaţii privind dosarul în care este implicat secretarul general al FRF, Burleanu a răspuns: "Nu am avut nicio solicitare de informaţii dintre UEFA despre această speţă. Se ştie foarte bine că nu este o decizie definitivă în acest dosar, pentru că dacă era aşa cu siguranţă altfel ar fi stat lucrurile şi în ceea ce priveşte reacţia UEFA. Eu nu regret, absolut deloc. Mai mult decât atât, vreau să fim foarte fermi în ceea ce priveşte acest parcurs al integrităţii pe care eu mi ml-am asumat".

La 30 iunie, secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, a fost suspendat din funcţie de preşedintele Răzvan Burleanu, la solicitarea sa, ca urmare a dosarului în care este cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu de către DNA Timişoara.

Atribuţiile funcţiei de secretar general al Federaţiei Române de Fotbal au fost preluate temporar de preşedintele Răzvan Burleanu.

Gheorghe Chivorchian, fost director executiv al grupării FC Timişoara, în prezent secretar general al FRF, a fost pus sub acuzare de DNA Timişoara în dosarul finanţării echipei de către Consiliul Judeţean Timiş, acesta fiind cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu.

Acuzaţiile care i se aduc lui Chivorchian fac parte din dosarul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara de către Consiliul Judeţean Timiş, în perioada în care clubul de fotbal îi aparţinea omului de afaceri Marian Iancu.

"În cursul anului 2008, angajaţi din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, cu ştiinţă, au întreprins demersurile necesare pentru alocarea unor sume de bani în vederea susţinerii echipei de fotbal ce aparţinea S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A. Concret, aceştia au avizat, cu încălcarea dispoziţiilor legale, o hotărâre a Consiliului Judeţean Timiş şi au semnat un protocol de colaborare pentru realizarea unui proiect de ridicare a nivelului performanţei sportive şi asigurarea condiţiilor de accedere şi participare a echipei la competiţiile de club UEFA", se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit sursei citate, în baza acestor documente şi încălcând legea, au fost acordate societăţii conduse la acea vreme de Marian Iancu mai multe sume de bani, totalizând peste un milion de euro, în condiţiile în care societatea avea înregistrate restanţe la plata obligaţiilor către bugetul de stat, dar şi către finanţatorul Consiliul Judeţean Timiş.

Astfel, suma de un milion de euro este considerată prejudiciu adus CJ Timiş.

"Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că, după aprobarea finanţării, în scopul întocmirii şi efectuării înregistrărilor financiar contabile de către angajaţii Consiliul Judeţean Timiş a sumelor de bani virate către firma respectivă, Chivorchian Haic Gheorghe, pentru a sprijini activitatea infracţională a angajaţilor respectivi, a prezentat şi depus documente false din care rezulta că sumele de bani acordate au fost utilizate pentru achitarea drepturilor de natură salarială sau asimilată veniturilor către jucătorii de fotbal legitimaţi la clubul de fotbal respectiv", se mai arată în comunicat.

De fapt, potrivit aceleiaşi surse, banii au fost utilizaţi de către societatea comercială în alte scopuri, respectiv pentru "plata datoriilor şi penalităţilor anterioare aferente acestor datorii rezultate din contractele de închiriere şi întreţinere a stadionului Dan Păltinişanu aflat în proprietatea Consiliului Judeţean Timiş şi închiriat echipei de fotbal, precum şi pentru plata datoriilor fiscale stabilite în sarcina clubului de fotbal rezultate din executări silite efectuate de organele fiscale ale Ministerului Finanţelor Publice etc", se mai arată în acelaşi comunicat.

Gheorghe Chivorchian a fost chemat, sâmbătă, la sediul DNA Timişoara pentru a i se aduce la cunoştinţă toate aceste acuzaţii.

În acelaşi dosar, este cercetat şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FOTBAL,
BURLEANU,
CHIVORCHIAN

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/burleanu-spune-ca-va-nominaliza-un-nou-secretar-general-in-luna-august-14552506
14552506
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei
Mediafax
Decesul numărul 79 a fost anunţat cu 4 zile mai târziu: explicaţia oficială e uluitoare Decesul numărul 79 a fost anunţat cu 4 zile mai târziu: explicaţia oficială e uluitoare
VIDEO | Imaginile zilei în România: s-au aşezat în genunchi, pe stradă, şi s-au rugat să scape de coronavirus. Totul a fost transmis pe Facebook, iar poliţia a intervenit imediat
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie:  "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!" O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie: "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!"
Jurnal de pandemie. Prof. Dr. Olga Simionescu: As pune corturi mari la granita si as tine acolo lumea in carantina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.