Burleanu: Nu am susţinut reducerea numărului de echipe, acest subiect nu este pe ordinea de zi a Adunării Generale

Autor: Luminita Turcu, Andrei Mazurchievici Postat la 28 martie 2015 31 afişări

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, sâmbătă, că nu există nicio disensiune cu LPF, subliniind că nu a susţinut reducerea numărului de echipe la 14 în Liga I, iar acest subiect nu se află pe ordinea de zi a Adunării Generale a federaţiei de luni.

"E un subiect fals, artificial, nu există nicio disensiune între FRF şi LPF. Nu am fost un susţinător al reducerii numărului de echipe la 14. Acum un an am fost singurul care a susţinut 16 echipe. Astăzi sunt în poziţia de a apăra regulamentul, care nu permite modificarea formatului. Acest subiect nu se află pe ordinea de zi, deci nu se va discuta, iar o Adunare Generală Extraordinară a FRF ar trebui să aibă loc până la finalul sezonului", a declarat Burleanu.

În ceea ce priveşte insolvenţa cluburilor din Liga I, preşedintele FRF a afirmat: "În două-trei săptămâni ne vom putea asuma nişte decizii în ceea ce priveşte insolvenţa. Dacă echipele vor fi retrogradate în cazul în care intră în insolvenţă, va trebui să vedem când vor fi retrogradate, imediat ce intră în insolvenţă - şi atunci va fi afectat sistemul competiţional, iar televiziunile nu vor mai da banii - sau la finalul sezonului, iar atunci va fi afectată integritatea competiţiei, pentru că jucătorii vor şti că oricum vor retrograda".

Cluburile aflate în insolvenţă, fără plan de reogranizare confirmat de instanţă, pot fi penalizate cu până la 14 puncte în ediţia 2015-2016 a Ligii I, a declarat, pentru agenţia MEDIAFAX, directorul Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru.

În prezent, dintre cele şapte cluburi din Liga I aflate în insolvenţă, cele care au intrat în insolvenţă în 2015, CFR Cluj, Petrolul Ploieşti şi FC Braşov nu au plan de organizare confirmat de administratorul sindic.

Duru a explicat că sancţiunile se aplică în etape şi sunt prevăzute în manualul de licenţiere şi de fair-play financiar, acesta din urmă intrând în vigoare în România de la 30 iunie.

Acesta a menţionat că deducerea punctelor se face în sezonul 2015-2016 al Ligii I, prin decizii ale Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF, la solicitarea directorului de licenţiere.

Faţă de anii anteriori, în 2015 deschiderea procedurii de insolvenţă de către un club din Liga I va fi sancţionată din start cu depunctare. Astfel, o grupare din Liga I care intră în insolvenţă după data de 1 iulie 2015 va fi sancţionată cu deducerea a şase puncte din clasamentul pentru sezonul competiţional 2016-2017.

În ultima perioadă mai mulţi oameni de fotbal, printre care se numără Gheorghe Hagi, Sorin Cârţu sau Florin Prunea şi jucători precum Geraldo Alves sau Marius Croitoru au făcut afirmaţii publice în care au solicitat retrogradarea cluburilor de Liga I aflate în insolvenţă sau depunctarea acestora.

Primul club de fotbal din România care a intrat în insolvenţă a fost FC Rapid, instanţa admiţând deschiderea procedurii de reorganizare la 7 decembrie 2012. Ulterior, alte opt cluburi de Liga I, Gloria Bistriţa, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, FC Vaslui, FC Dinamo, CFR Cluj, Petrolul Ploieşti şi FC Braşov au intrat în insolvenţă. Dintre acestea, în momentul de faţă doar şapte mai activează în primul eşalon, Gloria Bistriţa şi FC Vaslui fiind dezafiliate de Federaţia Română de Fotbal.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FOTBAL,
BURLEANU,
FRF
/actualitate/burleanu-nu-am-sustinut-reducerea-numarului-de-echipe-acest-subiect-nu-este-pe-ordinea-de-zi-a-adunarii-generale-14074737
14074737
comments powered by Disqus
Avocatul gulerelor albe Avocatul gulerelor albe

Mihai Mareş se numără printre primii avocaţi români care s-au specializat pe criminalitatea gulerelor albe, apărând executivi de top, antreprenori, afaceri dezvoltate în România sau subsidiare ale marilor multinaţionale. Dacă ne uităm la tensiunile din business din ultimii ani, atât de pe plan local, cât şi de la nivel internaţional, constatăm cu uşurinţă că pariul său a fost unul câştigător. Cum a ales acest domeniu şi care au fost paşii prin care a construit casa de avocatură Mareş & Mareş?

vezi continuarea
ZF.ro
Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi
Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante
ProMotor.ro
Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO
Șoferul unui BMW ÎNCEARCĂ să scape de amenda poliției. A crezut că metoda e GENIALĂ însă...
O șoferiță de DUSTER a produs haos în București. Totul în MARȘARIER
Descopera.ro
Ce a ieşit pe TOMOGRAFIILE infectaţilor cu coronavirus. „Este prima DOVADĂ!”
Marile FALSURI despre coronavirus! Ce îţi poate face RĂU şi ce îţi poate face BINE
Go4it.ro
Citroen a lansat o maşină electrică mai IEFTINĂ decât un Logan! Nici măcar nu necesită permis de conducere Citroen a lansat o maşină electrică mai IEFTINĂ decât un Logan! Nici măcar nu necesită permis de conducere
Chiar dacă are cele mai scumpe telefoane, tot Apple vinde mai mult! Un IPHONE este cel mai bine vândut telefon din lume
Pot fi telefoanele la fel de dependente ca drogurile? Ce spun, de fapt, oamenii de ştiinţă
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.