BREAKING NEWS: Număr uriaş de decese provocate de Covid-19 şi de pacienţi internaţi în stare gravă. Câte cazuri au fost raportate în ultimele 24 de ore

Autor: Andreea Tobias Postat la 01 decembrie 2020 233 afişări

În România, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 4.272 de noi cazuri de Covid, 199 de decese, iar la ATI sunt internate 1.259 de persoane. Cinci dintre cei care au murit nu aveau comorbidităţi.

BREAKING NEWS: Număr uriaş de decese provocate de Covid-19 şi de pacienţi internaţi în stare gravă. Câte cazuri au fost raportate în ultimele 24 de ore

Până marţi, 1 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 479.634 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

360.934 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.272 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 455 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până marţi, 1 decembrie, 11.530 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 30.11.2020 (10:00) – 01.12.2020 (10:00) au fost raportate 199 de decese (130 bărbaţi şi 69 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 51 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 66 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 53 decese la categoria de peste 80 de ani.

178 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 5 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 16 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.438. Dintre acestea, 1.259 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.122.192 de teste. Dintre acestea, 14.588 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.551 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 5.037 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 37 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 1 decembrie.

Pe teritoriul României, 45.863 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.186 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 65.772 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 63 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.851 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 661 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 30 noiembrie a.c., 6.653 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.175.080 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 5 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
coronavirus,
bilanţ,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.