BNR: Efectul majorarii TVA poate fi amplificat de discutiile publice despre scumpirea alimentelor

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 05 ianuarie 2011 27 afişări

BNR estimeaza ca Romania a incheiat anul 2010 cu o inflatie anuala in jur de 8%, in linie cu prognozele sale, iar pe masura ce efectele majorarii TVA se vor estompa, este de asteptat o reducere treptata a inflatiei, pana la 3,4% la sfarsitul anului 2011.

Consiliul de administratie al BNR a decis in sedinta de miercuri sa mentina rata dobanzii de politica monetara la 6,25% pe an si sa nu modifice nivelul actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit.

Banca centrala anunta ca va urma o politica monetara prudenta, centrata pe "ancorarea ferma a anticipatiilor inflationiste", mai ales in conditiile in care considera ca riscurile legate de efectele de runda a doua ale majorarii TVA din iulie 2010 "pot fi potentate de dezbaterile publice referitoare la cresterea sezoniera a preturilor alimentare", lucru pe care BNR il considera "preocupant".

BNR constata ca dinamica negativa a creditului acordat sectorului privat se prelungeste, in pofida imbunatatirii persistente a situatiei lichiditatii din sistemul bancar si in conditiile in care se mentine un decalaj "semnificativ" intre dobanzile interbancare si cele pentru imprumuturile acordate companiilor si populatiei. Banca apreciaza ca acest fenomen are loc "inclusiv pe fondul incertitudinilor referitoare la cadrul juridic ce au vizat activitatea bancara", facand astfel referire la tergiversarea dezbaterii OUG 50 privind transparenta creditelor.

BNR apreciaza ca o reluare sustenabila a dezinflatiei va crea premisele pentru redresarea pe baze sanatoase a economiei, insa pentru aceasta redresare este "esentiala" respectarea obiectivelor convenite cu FMI, CE si Banca Mondiala, "in special a celor legate de continuarea consolidarii fiscale si a reformelor structurale, obiective de natura sa contribuie la consolidarea credibilitatii", in contextul in care ajustarile intreprinse pana in prezent au contribuit la corectarea dezechilibrelor macroeconomice, in principal a deficitului extern.

Eugen Sinca, analist in cadrul BCR, considera ca BNR ar putea relua ciclul reducerilor dobanzii de politica monetara si ale ratelor rezervelor minime obligatorii "daca presiunile inflationiste se reduc, iar Romania incheie un alt acord cu FMI in urmatoarele cateva luni". De altfel, putini analisti s-au asteptat ca BNR sa reduca dobanda deja de acum, intrucat inflatia in Romania ramane in continuare cea mai ridicata din toata Uniunea Europeana, astfel incat banca centrala are prea putina marja de actiune pentru a stimula creditarea si economia reala printr-o coborare a dobanzii de politica monetara.

Urmatoarea sedinta a CA al BNR dedicata politicii monetare va avea loc in data de 3 februarie, cand va fi analizat noul raport trimestrial asupra inflatiei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/bnr-efectul-majorarii-tva-poate-fi-amplificat-de-discutiile-publice-despre-scumpirea-alimentelor-7865575
7865575
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.