BEC, prezenţa la vot la ora 17.00 este de 40,29%

Autor: Petriana Condrut Postat la 24 noiembrie 2019 82 afişări

BEC, prezenţa la vot la ora 17.00 este de 40,29%

Potrivit datelor oficiale oferite de Biroul Electoral Central, prezenţa la vot, la ora 17.00, a fost de 40,29%, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, comparativ cu primul tur, când la aceeaşi oră, prezenţa a fost de 37,9%.

Potrivit datelor BEC, până la ora 17.00 au votat, pe teritoriul ţării, 7.341.534 de alegători, dintre care 4.179.214 în mediul urban şi 3.162.320 în mediul rural.

Judeţe fruntaşe: Ifov (52,3%), Cluj (46,8%), Sibiu (45,5%).

Judeţe codaşe: Harghita (17,8%), Covasna (19,9%), Satu Mare (30%).

În Bucureşti, până la ora 17.00, au votat 749.941 dintre alegători, reprezentând 41,7%.

Nu există date comparative cu al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2014.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale din acest an, prezenţa, la ora 17.00 a fost de 37,9%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PREZENTA,
ALEGERI,
BEC

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.