Băsescu: Prin dobânzile "inacceptabile" care i se cer, România plăteşte recapitalizarea băncilor străine

Postat la 23 octombrie 2011 14 afişări

Deşi UE nu a început încă să facă plăţi pentru consolidarea băncilor, România plăteşte deja consolidarea sistemului bancar european, prin dobânzi foarte ridicate, "pentru că avem filiale româneşti ale băncilor din zona euro, fie că sunt austriece, fie că sunt franţuzeşti, fie că sunt greceşti, iar dobânzile atât pentru împrumuturile guvernamentale, cât şi pentru împrumuturile zonei private au ajuns la un nivel deja inacceptabil", a declarat preşedintele Traian Băsescu.

Aceasta înseamnă că, indirect, România, un stat din afara zonei euro, a început să plătească recapitalizarea băncilor din zona euro, "lucru care trebuie spus cinstit şi discutat la Consiliul European", a spus şeful statului, referindu-se la participarea sa la lucrările Consiliului European de toamnă de la Bruxelles, de duminică.

"Nu se poate împinge plata facturii împrumuturilor făcute la nesfârşit către guverne care au un nivel foarte ridicat de îndatorare, către state care nu sunt în zona euro şi din păcate şi cele mai sărace, ceea ce este imoral", a subliniat Băsescu.

"Solicitarea noastră va fi ca în procesul de capitalizare al băncilor care acţionează în România - şi eu cred că în toată zona non-euro - să se ţină cont şi de obligaţia ca băncile să-şi menţină nivelul de expunere în ţările din zona non-euro", a precizat preşedintele.

El i-a îndemnat pe liderii zonei euro să ia mai repede o decizie privind rezolvarea problemei datoriilor suverane, pentru că, "din cauza situaţiei din Grecia, toată regiunea este contaminată de neîncredere, iar aceasta aici nu este doar responsabilitatea Greciei".

"Liderii din zona euro, care întârzie la nesfârşit o decizie pentru Grecia, fac foarte mult rău, nu numai Greciei. Băncile greceşti au o expunere majoră pe piaţa românească şi sigur că şi CDS-ul României creşte ca urmare a indeciziilor, a întârzierilor legate de Grecia, iar din acest punct de vedere, poziţia noastră va fi foarte fermă: România nu poate plăti la nesfârşit indeciziile liderilor europeni din zona euro", a adăugat Traian Băsescu.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/basescu-prin-dobanzile-inacceptabile-care-i-se-cer-romania-plateste-recapitalizarea-bancilor-straine-8894129
8894129
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.