Băsescu la bilanţul SRI: Suntem departe de a fi la cel mai înalt nivel de corupţie de după Revoluţie

Postat la 23 martie 2012 47 afişări

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la bilanţul SRI pe 2011, că România este departe de a fi la cel mai ridicat nivel al corupţiei de după Revoluţie, existând siguranţa legată de faptul că acte mari de corupţie nu se mai pot întâmpla fără a fi pedepsite.

Declaraţiile preşedintelui:

Suntem departe de a fi la cel mai înalt nivel de corupţie de după Revoluţie.

Niciun om politic sau din justiţie sau din orice altă activitate nu mai poate sta liniştit.

Cooperarea a fost una din vulnerabilităţile constatate în CSAT acum câţiva ani. Cooperarea la care ar trebui să fie dispus cel mai mare serviciu de informaţii al ţării a început să dea roade.

SRI a reuşit să ţină sub control orice intrare a unor oameni suspecţi, în aşa fel încât cetăţenii au fost în deplină siguranţă şi în 2011.

Alte stiri pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
basescu,
bilant,
SRI,
revolutie,
nivel
/actualitate/basescu-la-bilantul-sri-suntem-departe-de-a-fi-la-cel-mai-inalt-nivel-de-coruptie-de-dupa-revolutie-9429865
9429865
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.