ATENŢIE! Schimbări importante la paşapoarte. Ce TREBUIE să ştiţi dacă aveţi peste 25 de ani şi vreţi să plecaţi din ţară

Postat la 12 aprilie 2018 642 afişări  

Senatul a adoptat, în procedură de urgenţă, un proiect care modifică Legea privind regimul liberei circulaţii a românilor în străinătate, potrivit acestuia persoanele cu vârste peste 25 de ani urmând să aibă paşapoarte valabile pe o perioadă de 10 ani.

ATENŢIE! Schimbări importante la paşapoarte. Ce TREBUIE să ştiţi dacă aveţi peste 25 de ani şi vreţi să plecaţi din ţară
ATENŢIE! Schimbări importante la paşapoarte. Ce TREBUIE să ştiţi...

Iniţiativa legislativă care aparţine Executivului prevede extinderea termenelor de la valabilitate a paşapoartelor de la 5 la 10 ani, pentru cetăţenii care au împlinit vârsta de 25 de ani şi de la 3 la 5 ani pentru persoanele între 12 şi 25 de ani.

Scopul principal al proiectului de lege fluidizarea în acţiunile serviciilor de paşapoarte prin reducerea numărului de cereri pentru eliberarea paşapoartelor.

Un alt amendament la articolul 40 al proiectului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 prevede: "Exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulaţie în străinătate se suspendă numai în următoarele situaţii: este inculpată într-o cauză penală şi a fost dispusă, în condiţiile Codului de procedură penală, instituirea unei măsuri preventive, cu impunerea după caz, a obligaţiei de a nu părăsi o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia."

Cititi mai multe pe www.zf.ro

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Citeşte pe Tetelejurnal.ro

Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

Sunt câteva mii sau poate chiar zeci de mii. Din China în SUA şi din Dubai la Varşovia. Predau la universităţi de top din lume, lucrează pentru NASA sau în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi. Sunt antreprenori care au pus bazelor unor start-up-uri peste hotare. Sau sunt executivi care conduc businessuri regionale sau globale de top, cu afaceri de zeci şi chiar sute de milioane de euro. Sunt cei care fac cinste României.

vezi continuarea
ZF.ro
(P) Cum mai stai cu matematica? (P) Cum mai stai cu matematica?
Cum să le dai aşa ceva? O problemă de clasa a 3a i-a băgat în ceaţă pe 90% dintre adulţii care citesc întrebarea. Tu ce înţelegi din asta
ONE.ro
Dezvăluire şocantă pentru Al Bano şi Romina Power! Ce s-a întâmplat cu fiica lor, dispărută în urmă cu 22 de ani Dezvăluire şocantă pentru Al Bano şi Romina Power! Ce s-a întâmplat cu fiica lor, dispărută în urmă cu 22 de ani
Andreea Berecleanu, ce să nu-i faci niciodată soţului: "Probabil de aici pornesc divorţurile şi neînţelegerile"
Elena Udrea a născut! Primele declaraţii de când a devenit mamă pentru prima oară, la 44 de ani
Descopera.ro
NASA a anunţat găsirea unui SUPER-PĂMÂNT. ''Ştiam că mai trebuie să fie alţii ca noi, dar nu credeam că e atât de aproape'' NASA a anunţat găsirea unui SUPER-PĂMÂNT. ''Ştiam că mai trebuie să fie alţii ca noi, dar nu credeam că e atât de aproape''
SECRETUL ascuns până acum din Transfăgărăşan, ''drumul dintre nori'', unul dintre cele mai frumoase din România - FOTO
Excavarea ruinelor unui templu egiptean a scos la iveală o DESCOPERIRE FASCINANTĂ! A stat ascunsă peste 2.000 de ani
Go4it.ro
Află unde se găseşte cel mai IEFTIN model IPHONE XS în ROMÂNIA Află unde se găseşte cel mai IEFTIN model IPHONE XS în ROMÂNIA
Samsung atacă HUAWEI cu un nou telefon cu TREI camere foto
Telefonul HUAWEI de top care promite să DISTRUGĂ noile iPhone XS în performanţă şi vânzări
Csid.ro
Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO
Dislipidemie: cauze şi tratament
Reguli pentru o slăbire corectă şi definitivă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.