Are 51 de ani şi a devenit cel mai bogat om din Rusia, depăşindu-l pe Vladimir Potanin

Autor: Florin Casota Postat la 01 noiembrie 2016 715 afişări

Are 51 de ani şi a devenit cel mai bogat om din Rusia, depăşindu-l pe Vladimir Potanin

Industriaşul Alexey Mordashov a devenit cel mai bogat om din Rusia, depăşindu-l pe miliardarul Vladimir Potanin. Averea lui Mordashov a crescut cu 126 de milioane de dolari la 15,7 miliarde ieri depăşindu-l pe Potanin cu 200 de milioane de dolari, potrivit indexului Bloomberg.

Majoritatea averii sale provine de la Severstal PJSC, al patrulea cel mai mare producător de oţel din Rusia în 2015, al căror acţiuni au crescut cu 18% în ultimul an, în timp ce GMK NOrilsk Nickel PJSC, deţinut de Potanin, a scăzut cu 3%.

Mordashov şi-a început cariera ca economist în 1988 la fabrica metalurgică Cherepovetskiy, iar după ce a fost privatizată a fost directorul financiar al acesteia. A fost sfătuit să cumpere acţiuni la fabrică şi astfel a creat două fonduri de investiţii prin care a achiziţionat acţiunile fabrici. În 1996 a fost numit CEO al fabrici, iar apoi a construit conglomeratul de azi numit Severstal.  

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.