Apple, Microsoft, Google şi Cisco deţin obligaţiuni SUA de 124 miliarde de dolari, majoritatea în străinătate

Autor: Marius Oncu Postat la 13 martie 2014 27 afişări

Patru dintre cele mai mari companii americane din sectorul IT, Apple, Microsoft, Google şi Cisco Systems, deţin obligaţiuni esmise de Trezoreria SUA estimate la 124 de miliarde de dolari, pe care le păstrează în acea mai mare parte în afara Statelor Unite, evitând astfel să plătească taxe.

Suma păstrată în obligaţiuni SUA este semnificativă în comparaţie cu fondurile totale pe care companiile le au la aceste subsidiare, arată documente verificate de Biroul pentru Jurnalism de Investigaţie din Marea Britanie, citat de Reuters.

Apple, Microsoft, Google şi Cisco ţin la diviziile din afara SUA 254,9 miliarde de dolari, incluzând fondurile în obligaţiuni.

Transferul în SUA al acestor lichidităţi ar declanşa taxarea de către guvernul federal american, astfel că marile companii continuă să ţină banii în paradisuri fiscale, în parte pentru a finanţa expansiunea la nivel global, dar şi pentru a evita taxele, afirmă directorii acestora.

Corporaţiile, inclusiv Apple, fac lobby în SUA pentru schimbări care să elimine plata de taxe pe profiturile obţinute în afara Statelor Unite şi transferate ulterior în ţară.

Multe alte state, inclusiv Marea Britanie taxează doar profiturile obţinute de companii în ţara respectivă. Unele companii cu operaţiuni la nivel internaţional au fost acuzate că şi-au redus taxele prin aranjamente contabile sofisticate implicând paradisuri fiscale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
APPLE,
GOOGLE,
SUA
/actualitate/apple-microsoft-google-si-cisco-detin-obligatiuni-sua-de-124-miliarde-de-dolari-majoritatea-in-strainatate-12255993
12255993
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.