Anunţul şoc făcut de Arabia Saudită pe care toată lumea îl credea imposibil

Postat la 25 aprilie 2018 154 afişări

Arabia Saudită, unul dintre cei mai mari exportatori de petrol din lume, ar vrea ca preţul combustibilului să ajungă la 80 de dolari sau chiar 100 de dolari per baril, potrivit surselor din industrie citate de Reuters.

Anunţul şoc făcut de Arabia Saudită pe care toată lumea îl credea imposibil

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Rusia şi alţi producători majori de petrol au început să reducă producţia în 2017, în încercarea de a menţine un preţ stabil. Pactul a fost extins până în decembrie 2018, iar o întâlnire în luna iunie a celor mai mari producători din lume va decide dacă acest pact continuă.

Pactul ajunge la termenul de expirare, însă nu există niciun semn cu privire la intenţiile Arabiei Saudite sau a celorlalţi jucători, de a continua înţelegerea sau nu.

În ultimul an, Arabia Saudită a devenit din ce în ce mai vocală în cadrul OPEC, cerând de mai multe ori o majorare a preţului. Iran, care cerea în urmă cu câţiva ani preţuri mai mari, îşi doreşte acum preţuri mai reduse decât Arabia Saudită.

Sursele din industrie au corelat schimbarea de atitudinea a arabilor cu evaluarea companiei Aramco, din care regatul vrea să vândă o participaţie minoritară în cadrul procedurii de IPO.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.