Antreprenorul Horia Cardoş, fondator Agroland: Cu Business Magazin am reuşit să creştem jumătatea uitată a României

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 07 octombrie 2014 1007 afişări

„Mă bucur să ne întâlnim iar. De fiecare dată când am apărut în Business Magazin a fost de bun augur pentru afacerile Agroland“, spunea la un interviu Horia Cardoş, timişoreanul care controlează cea mai mare reţea de magazine pentru micii fermieri. Mizând pe nişa produselor pe care le cumpără chiar şi cei mai nevoiaşi ţărani, dar nu numai, şi-a dezvoltat Horia Cardoş afacerea, vânzând în principal furaje, seminţe şi pui de o zi.

Antreprenorul Horia Cardoş, fondator Agroland: Cu Business Magazin am reuşit să creştem jumătatea uitată a României

Trei sferturi din afacerile companiei sunt realizate de vânzările către mici fermieri şi gospodării. Alegerea lui n-a părut câştigătoare chiar de la bun început şi timişoreanul mărturisea franc într-un interviu pentru Business Magazin că, deşi structural s-a simţit dintotdeauna antreprenor get-beget, s-a gândit de multe ori că îi lipseşte experienţa câştigată pe banii altora. În ciuda tuturor greutăţilor întâmpinate, evoluţia Agroland a marcat plusuri în fiecare an, iar compania a încheiat anul trecut cu vânzări de 16 milioane de euro, în creştere cu 23% faţă de anul precedent.

„În 2012, anul în care am apărut chiar pe coperta Business Magazin («Cum să faci milioane de euro din afaceri cu jumătatea uitată a României»), împlineam 15 ani de existenţă şi îmi amintesc că a fost un an în care am deschis încă zece magazine în ţară, am reuşit să menţinem ritmul de creştere anuală de 20% şi să ajungem la 500.000 de clienţi unici. De atunci am continuat să creştem: reţeaua Agroland numără 200 de magazine în 28 de judeţe şi peste 500 de produse la raft, am reuşit să dezvoltăm un sistem care să susţină creşterea numărului de mici fermieri la nivel naţional. Ei sunt cei care ne vor asigura o sursă de hrană curată şi de calitate superioară, mult peste «standard». Mulţumim, Business Magazin, că ne-aţi dus povestea mai departe. Împreună cu voi am reuşit să creştem «Jumătatea uitată a României»“.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/antreprenorul-horia-cardos-fondator-agroland-cu-business-magazin-am-reusit-sa-crestem-jumatatea-uitata-a-romaniei-13368895
13368895
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.