Amenzi de peste 800.000 lei pentru hoţii de brazi de Crăciun

Postat la 14 decembrie 2013 160 afişări

Poliţiştii au depistat, în ultima săptămână, 167 de infracţiuni şi au aplicat 639 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 858.511 lei ca urmare a neregulilor constatate în cadrul activităţilor pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale asociate din tăierea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun.

Amenzi de peste 800.000 lei pentru hoţii de brazi de Crăciun

Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat 928 mc material lemnos, în valoare de 178.990 lei, 3.869 pomi de Crăciun, tăiaţi ilegal din fondul forestier naţional, în valoare totală de 175.903 lei, precum şi 650 de coroniţe brad şi 3.784 kg cetină, în valoare totală de 29.592 de lei.

Într-unul din cazuri, poliţiştii au găsit la domiciliul unui bărbat din comuna Sâncraiul de Mureş, judeţul Mureş, depozitaţi 400 pomi de Crăciun din specia brad, fără ca acesta să deţină acte legale de provenienţă. Faţă de cel în cauză a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu suma de 5.000 lei, precum şi confiscărea pomilor de Crăciun, în valoare de 14.000 lei.

Un bărbat din comuna Brusturoasa, judeţul Bacău, a fost depistat în timp ce transporta cu un atelaj hipo 238 de pomi de Crăciun, fără a deţine documente legale de provenienţă şi crotalii. A fost sancţionat cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar pomii de Crăciun au fost confiscaţi şi predaţi în custodie la un ocol silvic.

La data de 9 decembrie, poliţiştii din cadrul postului de Poliţie Gălăuţaş au depistat un bărbat din Topliţa în timp ce transporta cu o autoutilitară 125 de pomi de Crăciun, fără documente legale de transport şi provenienţă şi fără sigiliu crotaliu. A fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar pomii de Crăciun au fost ridicaţi în vederea confiscării şi predaţi în custodie organelor silvice.

La data de 12 decembrie, poliţişti din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală, judeţul Harghita, au depistat un bărbat care transporta 100 de pomi de Crăciun fără acte de provenienţă. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei şi s-a dispus confiscarea pomilor de Crăciun

Un conducător auto din municipiul Bîrlad, judeţul Vaslui, a fost depistat transportând 100 de pomi de Crăciun, fără documente de provenienţă, transport şi nemarcaţi. A fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, fiind dispusă confiscarea pomilor de Crăciun.

La data de 15 noiembrie a fost declanşată acţiunea naţională "Pomi de Crăciun" pentru prevenirea şi combaterea operaţiunilor ilegale în domeniul tăierii, transportului şi comercializării acestora. Astfel, poliţiştii de ordine publică de la inspectoratele judeţene de poliţie, sub coordonarea ofiţerilor Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul D.O.P.- I.G.P.R. acţionează pe drumurile publice şi forestiere, în zonele împădurite cu răşinoase, în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri special amenajate pentru comercializarea pomilor de Crăciun.

La activităţi participă şi specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice - Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură şi Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/amenzi-de-peste-800-000-lei-pentru-hotii-de-brazi-de-craciun-11771112
11771112
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.