Erste Bank se tranzactioneaza la BVB

Postat la 14 februarie 2008 1 afişăre

"Listarea si tranzactionarea Erste Bank la Bucuresti dovedeste doua lucruri esentiale: importanta BCR pentru Erste Bank si increderea in piata de capital romaneasca", a declarat Andreas Treichl, presedinte si director general al Erste Bank, prezent la ceremonia de deschidere a tranzactionarii actiunilor bancii austriece la Bucuresti.

Titlurile Erste Bank, ce vor fi tranzactionate sub simbolul EBS pe noua categorie "piete internationale" de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), sunt considerate mult mai atractive acum decat in urma cu noua luni de catre seful bancii austriece, perioada in care actiunile au scazut de la 60 de euro la 38 de euro. "In concluzie, cumparati si veti iesi in castig", spune Andreas Treichl.

Actiunile sunt vazute profitabile si de catre Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor, care considera ca ar fi bine ca investitorii sa nu se mai uite la analize si sa cumpere. "Cumparati acum si uitati-va la ele peste zece ani, atunci sa se vada daca ati avut dreptate sau nu", a declarat Dan Paul. Targetul de pret pentru titlurile Erste Bank este de 110-120 euro in urmatorii ani, conform declaratiilor lui Andreas Treichl.

Criza prin care trece piata de capital din toata lumea si implicit actiunile Erste, nu este o noutate pentru oficialii bancii. "In momentul achizitionarii bancii Ceska din Cehia, cotatia actiunilor Erste a cazut aproape la fel de mult ca in prezent, in special din cauza lipsei de incredere fata de strategia companiei. Recuperarea a fost insa pe masura, iar actiunile au ajuns la maxime istorice de atunci", a declarat Treichl.

Actiunile Erste Bank vor fi tranzactionate la BVB prin intermediul market makerilor (institutii de intermediere obligate sa mentina lichiditatea titlului prin oferte de cumparare/vanzare mentinute deschise pentru cel putin 70% din durata unei sedinte de tranzactionare) la categoria "piete internationale". Pana acumau fost inregistrate trei societati ca market maker pentru EBS, anume Banca Comerciala Romana, KBC Securities si Wood&Company. De asemenea, Depozitarul Central a fost conectat la sistemul de clearing european prin intermediul Citibank Londra, dand posibilitatea investitorilor straini de a tranzactiona direct in piata de la Bucuresti prin intermediul conturilor globale.

Bursa de la Sibiu a anuntat lansarea din data de 18 februarie a derivatelor cu activ suport actiunile Erste Bank. Noile instrumente futures vor fi tranzactionate sub simbolul DEEBS si optiunile sub forma OPDEEBS, iar marimea contractului va fi de 10 actiuni pe contract. "Credem ca cel putin pentru speculatori derivatele pe Erste vor fi deosebit de atractive intrucat inglobeaza simultan doua componente de risc: cel al actiunii propriu-zise si cel valutar. Ne asteptam ca volatilitatea acestui simbol sa fie una foarte atractica pentru acestia", a declarat Teodor Ancuta, presedintele Bursei din Sibiu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bursa,
servicii financiare,
Erste Bank
/actualitate/afaceri/erste-bank-se-tranzactioneaza-la-bvb-2382326
2382326
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.