Cel mai nou model de afacere în domeniul stomatologic prin care medicul Nicolae Krilovici încasează 100 de euro pentru aproximativ o jumătate de oră

Autor: Ioana Matei Postat la 10 martie 2017 1473 afişări

Cu mai bine de 25 ani de experienţă în domeniu, medicul stomatolog Nicolae Krilovici a lansat un model de afacere prin care oferă consultanţă pacienţilor cu probleme dentare. Un astfel de serviciu costă circa 100 de euro pentru 30-40 de minute; medicul previzionează să ajungă astfel la venituri anuale cuprinse între 48.000 şi 190.000 de euro.

Cel mai nou model de afacere în domeniul stomatologic prin care medicul Nicolae Krilovici încasează 100 de euro pentru aproximativ o jumătate de oră

Nicolae Krilovici este medic stomatolog specializat în parodontologie, protetică şi estetică dentară, iar de aproximativ jumătate de an este şi consultant dentar – serviciul de consultanţă dentară oferit de el fiind primul de pe piaţa locală, potrivit stomatologului. Krilovici defineşte conceptul ca reprezentând o abordare nouă a stomatologiei dentare, în care interesele pacientului nu sunt condiţionate de interese financiare şi abilităţi practice medicale. „Medicul consultant are obligaţia de a fi neutru şi dezinteresat în a trata pacientul din punct de vedere stomatologic. El trebuie să fie foarte bine pregătit, să aibă o experienţă vastă şi să ştie să colaboreze cu alţi specialişti din domeniu”, explică Krilovici caracteristicile pe care ar trebui să le aibă furnizorul unui astfel de serviciu. Potrivit lui, consultantul este cel care analizează din afară problemele pacientului şi îi dă sfaturi sau noi soluţii legate de ceea ce s-a făcut deja de alt medic sau urmează să se facă.

Îndrumările pot să fie cu referire la costuri sau la relaţia cost-calitate; totodată, consultantul poate evalua calitatea materialelor folosite sau a întregii lucrări şi asta din diferite puncte de vedere. „Oamenii sunt total neştiutori faţă de ceea ce urmează să li se întâmple. Nu au nici un fel de reper faţă de modalităţile de tratament, de costuri sau de calitatea lucrării făcute”, descrie el situaţia în care se află majoritatea pacienţilor înaintea unei intervenţii. Costul unei astfel consultanţe este de aproximativ 100 de euro pentru o durată a discuţiei de aproximativ 30‑40 de minute; preţul însă creşte direct proporţional cu durata consultaţiei. Krilovici previzionează că, printr-un ritm de două consultaţii pe zi, ar ajunge la venituri anuale de 48.000 de euro; la un ritm de opt consultaţii, veniturile s-ar ridica la aproximativ 190.000 de euro.

Ideea furnizării acestui serviciu i-a venit lui Krilovici după ce a profesat circa 25 de ani în stomatologie, deopotrivă în România şi Germania. Nicolae Krilovici a studiat stomatologia în România, şi-a dat doctoratul în domeniu, iar apoi a mai studiat în cadrul unui doctorat în Germania, la Berlin. Vreme de doi ani a lucrat în propria clinică, aflată în centrul oraşului Düsseldorf. După aproximativ doi ani de stomatologie generală, a ajuns la concluzia că nu se poate face performanţă în toate domeniile stomatologice şi a decis să se specializeze în estetică şi protetică dentară cât şi parodontologie, urmând mai  multe cursuri în Germania. De 10 ani trăieşte în România unde lucrează colaborând cu mai multe clinici din domeniu. Oferă şi tratamente  de lux, prin colaborarea cu medici specialişti şi tehnicieni din Germania; furnizând astfel varianta de tratare a pacienţilor în Germania şi organizând tot ce este necesar legat de acest lucru.

Medicul a lansat serviciul de consultanţă (sub numele Dr. Krilovici) după ce a observat nevoia acestuia pe piaţa serviciilor de stomatologie. „Am întâlnit persoane nesigure de diferite situaţii legate de stomatologie sau persoane care mă întrebau din senin, seara la masă de pildă, diferite lucruri medicale dentare.” A sesizat astfel lipsa de informaţie din piaţă. „Toţi aveau stomatologul lor. De ce mă întrebau pe mine? Când mi-a venit ideea, iniţial m-am gândit că este ceva stupid, având în vedere că plecăm de la presupunerea că există o încredere mare între pacient şi medic. Dar tot aşa am realizat şi că de fapt ideea de consultanţă se foloseşte în multe domenii în lume, de ce nu şi în medicină, adică în cazul meu stomatologia?”. Nicolae Krilovici spune că se adresează unui profil variat de clienţi. „Toată lumea, cu lucrări mari şi scumpe, până la lucrări mici şi ieftine, poate profita de informaţii esenţiale.”

A observat că există întotdeauna o zonă de stres la nivel de comunicare cu pacientul necunoscător, care trebuie să plătească bani mulţi pentru tratamente; în discuţiile cu consultantul, acest stres nu există, pentru că nu e nimic de împărţit sau de ascuns. „Astfel poate profita oricine care are nedumeriri sau nemulţumiri legate de stomatologie, înainte sau după un tratament. Sau chiar în timpul tratamentului.” Nicolae Krilovici consideră că medicul care tratează  nu are timpul şi nici interesul să poarte o asemenea discuţie de amploare, dintr-o serie de motive. „Este greu să gândeşti un tratament corect cap coadă după dorinţele pacientului. Aici vorbesc de cazuri ample, interdisciplinare. Odată început un tratament - bun sau prost - costurile, timpul, stresul, durerea curg la fiecare întâlnire cu stomatologul. Dacă rezultatul este prost, atunci o ia de la început sau chiar este mult mai complicat de reparat ce s-a făcut prost.” El spune că un pacient mulţumit nu va veni niciodată la consultant, însă aceste situaţii sunt rare. „Eu am întâlnit în 25 de ani de stomatologie foarte mulţi oameni nemulţumiţi sau care nu sunt convinşi că ce li s-a propus ca tratament este şi cea mai bună soluţie pentru ei. Deci preţul unei consultanţe este infim faţă de ceea ce poate ea să economisească pentru un pacient care nu este tratat corespunzător”, descrie medicul raţiunile existenţei unui astfel de serviciu.

Medicul nu a renunţat la profesia de bază; spune însă că activitatea de consultanţă este diferită de serviciile de second opinion, prezente şi acestea pe piaţa locală de câţiva ani. „O second opinion este o altă propunere de tratament la un medic nou. El are, la fel ca şi primul medic, interesul să câştige pacientul de partea lui. În majoritatea cazurilor, ceea ce e şi logic chiar dacă nu obligatoriu, noul medic va demonta prima propunere şi în plus, ca şi primul medic, va propune ceea ce e mai bun şi uşor pentru el să facă”, explică el. Spune că prin acest serviciu, el nu face trimiteri spre alţi medici (nici spre el însuşi), de pildă.

În ceea ce priveşte majoritatea greşelilor făcute de pacienţii români, medicul Nicolae Krilovici a observat că acestea se leagă de necunoştiinţă şi dezinformare. „Lipsa unei educaţii dentare îi face pradă uşoară în faţa complexităţii problemelor legate de gură şi dinţii lor.” O altă problemă este de natură financiară. „Stomatologia este scumpă în sine, iar stomatologia de calitate cu atât mai mult. Dacă economiseşti unde nu trebuie, din neştiinţă, rişti să intri într-un cerc vicios greu de rupt. Mai bine mai scump şi bine decât ieftin şi prost, căci ce e prost va trebui sigur refăcut. Cel mai grav este scump şi prost.”

Chiar dacă piaţa locală a serviciilor stomatologice din România a cunoscut o dezvoltare frumoasă, acestea nu se pot compara cu cele din vestul Europei încă, potrivit lui Krilovici. Medicul spune că nu poate aprecia la o valoare exactă piaţa locală de stomatologie; dar a observat o creştere, reflectată şi la nivelul dezvoltării serviciilor. Potrivit estimărilor Business Magazin, valoarea totală a pieţei private a serviciilor de stomatologie se situează la circa 100 de milioane de euro.

„Lucrările au devenit mai sofisticate şi mai de amploare. Medicii sunt din ce în ce mai documentaţi şi rezolva cazuri mai complicate cu succes. Totuşi nu se poate compară cu o ţară că Germania, de exemplu, nici că cifra de afacere şi nici că calitate de top în lucrări.” Astfel, chiar dacă au apărut clinici noi, mari, în care s-au investit bani mulţi şi care se pot compara cu cele din vestul Europei, iar medicii au început să meargă la cursuri de specializare, totuşi suntem la distanţă faţă de serviciile vestice. „Medical vorbind, stomatologii pleacă de aici la cursuri acolo. Deci ei dau tonul din toate punctele de vedere.

Dacă apare ceva nou din orice punct de vedere, apare acolo şi nu aici. Deci medicii de aici sunt tot timpul un pas în urmă. Nu mai vorbesc din punctul de vedere al tehnicienilor dentari care sunt departe de adevărata artă de a face  lucrări protetice. Să nu uităm asistentele, care iarăşi comparativ cu Germania sunt foarte slab pregătite. Deci una peste alta se întâmplă lucruri bune, dar ora exactă se dă în alte ţări.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.