CME, proprietarul PRO TV, continua expansiunea in regiune

Postat la 18 februarie 2010 20 afişări

Cea mai recenta achizitie a grupului Central European Media Enterprises (CME) este grupul de televiziune bTV din Bulgaria, pentru care CME a platit 400 de milioane de dolari in numerar.

Tranzactia s-a facut in urma unui acord cu News Corporation si include preluarea postului de televiziune comerciala bTV, a canalelor prin cablu bTV Cinema si bTV Comedy si o participatie de 74% la Radio Company C.J. OOD, care opereaza mai multe posturi de radio.

Desi intelegerea initiala vizeaza suma de 400 de milioane de dolari, ar putea interveni modificari in aceasta privinta, in cazul in care apar schimbari in capitalulde lucru al bTV, fata de nivelul la care a fost convenita tranzactia. De asemenea, achizitia necesita acordul Comisiei bulgare pentru protejarea concurentei si ar putea fi finalizata in al doilea trimestru al acestui an.

"Achizitia bTV reprezinta urmatorul pas in repozitionarea CME, dupa vanzarea operatiunilor din Ucraina. Ne concentram in prezent pe contruirea unei campanii media profitabile, integrata pe verticala, cu operatiuni in Uniunea Europeana si statele care vor adera la UE. BTV completeaza in mare masura portofoliul activelor de televiziune si radio. Am incredere ca vom putea sa aducem telespectatorilor bulgari o oferta imbunatatita si sa cream astfel valoare pentru actionari", a declarat Adrian Sarbu, presedintele si directorul general al CME.

Achzitia grupului bulgar presupune si incheierea unui acord de preluare de la Top Tone Holdings Limited a participatiei de 20% avuta de aceasta companie la societatea Pro.BG a CME, in schimbul unei detineri de 6% la o subsidiara nou creata, care va detine bTV si Pro.BG.

Top Tone Holdings va avea, totodata, dreptul sa cumpere o participatie suplimentara de 4% la noua subsidiara, in decurs de trei ani de la finalizarea tranzactiei, asteptata sa aiba loc in acelasi timp cu achizitia retelei bTV.

In cazul acestei tranzactii, Central European Media Enterprises a apelat la serviciile de consultanta ale sucursalei din Londra a Deutsche Bank.

Grupul CME opereaza mari retele de televiziune in sapte state din Europa Centrala si de Est - Bulgaria (PRO.BG si RING.BG), Croatia (Nova Tv), Cehia (TV Nova, Nova Cinema, Nova Sport), Romania (PRO TV, PRO TV International, Acasa, PRO Cinema, Sport.ro si MTV), Slovacia (TV Markiza, Doma), Slovenia (POP TV, Kanal A, TV Pika) si Ucraina (Studio 1+1, Studio 1+1 International, Kino).

CME este listata la bursa electronica Nasdaq, din Statele Unite, precum si la Bursa de Valori de la Praga.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
media,
CME,
Adrian Sarbu,
achizitie,
bTV
/actualitate/afaceri/cme-proprietarul-pro-tv-continua-expansiunea-in-regiune-5555418
5555418
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.