Afacere de succes a unui român. Arborele care îi aduce venituri de 30.000 de euro la hectar

Postat la 24 decembrie 2019 52148 afişări

Afacere de succes a unui român. Arborele care îi aduce venituri de 30.000 de euro la hectar

Venitul de 30.000 de euro la hectar pe care îl promite cultura de Paulownia a făcut ca acest copac să devină o adevărată vedetă când vine vorba despre înfiinţarea unei noi afaceri în agricultură.

În 2011, Paul Basoc a înfiinţat la Bistriţa prima afacere cu Paulownia din România. ”Pot să spun că am adus Paulownia la noi în ţară ca şi cultură agricolă, ca şi plantă energetică. Această specie exista la noi încă din 1973, însă doar cu întrebuinţări ornamentale, nicidecum pentru producţia de biomasă sau cherestea”, explică proprietarul afacerii Paulownia Online pentru AgroIntel.ro

El recunoaşte că notorietatea plantei a fost cel mai mare duşman al plantaţiilor de Paulownia în România.  "La noi lumea a fost mai reticentă la început. E de înţeles: există 28 de soiuri de Paulownia, iar cele care existau la noi nu se pretau la exploataţii agricole pe suprafeţe extinse”, explică Basoc. De altfel, bistriţeanul şi-a înfiinţat propria pepinieră cu laborator şi, în funcţie de zona în care se înfiinţează plantaţia, comercializează soiul care se pretează la condiţiile de acolo. ”Aceasta este cea mai mare greşeală pe care mulţi au făcut-o. Au cumpărat material săditor la întâmplare, fără a lua în calcul specificitatea poziţionării suprafeţei pe care se face plantarea”, explică antreprenorul care a înfiinţat deja peste 800 de hectare de Paulownia în toată România. Cea mai mare suprafaţă – 50 de hectare este acum în lucru, secondată de investiţia făcută la o fermă arădeană unde a executat plantarea pe 22 de hectare.

Ce soiuri ”merg” în România

”În ţara noastră se adaptează cel mai bine din punct de vedere climatic şi al solului urmatoarele specii: Paulownia tomentosa, Paulownia Shang tong şi Paulownia elongata, Paulownia arctic, Paulownia fortunei”, este recomandarea specialistului. O altă recomandare este legată de pH-ul solului unde se face plantarea şi care trebuie să fie între 4,5 şi 7.

Materialul săditor –  mai ieftin pentru plantarea de primăvară

Înfiinţarea unui hectar de plantaţie de Paulownia reprezintă o investiţie în sine, iar secretul pentru a avea cheltuieli minime este de a opta pentru plantarea de primăvară – în lunile aprilie, mai, iunie, cel tâziu începutul lui iulie. ”Plantaţia poate fi înfiinţată primăvara sau toamna, fără diferenţe pentru viabilitatea culturii, însă cu o diferenţă în însă costul materialului săditor – mai ieftin la început de an, când se pot pune plăntuţe de 20 de centimetri, în timp ce toamna plantăm material deja lemnificat – ca nişte butaşi. Din acest motiv, costul nostru de a produce materialul pentru primăvară este mai mic, iar preţul pentru înfiinţarea unui hectar de Paulownia este de 1.500 de euro. Toamna, preţul pentru aceeaşi lucrare este de 2.900 de euro”, explică Paul Basoc diferenţa de preţ în funcţie de sezonul de plantare.

Cititi mai multe pe www.agrointel.ro

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe comedymall.ro

Cum supravietuiesc afacerile mici în criză? Cum supravietuiesc afacerile mici în criză?

Decalogul unui mic antreprenor: Pentru noi în toată această perioadă a contat să nu ne pierdem cumpătul. Să rămânem atenţi. Să vorbim sincer şi deschis cu echipa. Să fim creativi şi să pivotăm rapid atunci când se arată posibilităţi. Să fim optimişti. Să avem încredere. Să fim îndrăzneţi. Să ştim la ce să renunţăm. Să fim recunoscători. Să ne agăţăm de orice ni se oferă.

vezi continuarea
ZF.ro
Care este povestea Aur’a, apa de aur din România care se bea la Festivalul de Film de la Cannes, la Grand Prix-ul de la Monaco şi în hotelurile de cinci stele din Asia Care este povestea Aur’a, apa de aur din România care se bea la Festivalul de Film de la Cannes, la Grand Prix-ul de la Monaco şi în hotelurile de cinci stele din Asia
Sectorul din România care a învins total criza şi a explodat în pandemie
Mediafax
Guvernul Orban a picat testul în Parlament. Revenirea la majorarea pensiilor cu 40%, aprobată de majoritatea controlată de PSD Guvernul Orban a picat testul în Parlament. Revenirea la majorarea pensiilor cu 40%, aprobată de majoritatea controlată de PSD
Germania cere Marii Britanii să înceteze "jocurile" în negocierile pe tema relaţiilor post-Brexit
MonitorulApararii
Problema refugiaţilor revine în atenţia clasei politice din Germania Problema refugiaţilor revine în atenţia clasei politice din Germania
Diplomaţia coercitivă în estul Mării Mediterane
MonitorulPartidelor
Liderul PMP, către PNL şi USR: Lăsaţi-ne cu ipocrizia Liderul PMP, către PNL şi USR: Lăsaţi-ne cu ipocrizia
Senatul a aprobat ca profesorii şi personalul auxiliar să primească stimulente ca medicii
MonitorulSiguranteiCetateanului
Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban
COMENTARIU Valeriu Şuhan Interviu cu un strigoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.