Adrian Bucur, membru în CA al TVR: Situaţia e disperată. TVR are penalităţi la fisc de 9 milioane de euro pe an

Autor: Madalina Cerban Postat la 08 decembrie 2014 37 afişări

Adrian Bucur, membru în Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), a declarat, pentru MEDIAFAX, că a decis să facă un apel public, întrucât situaţia TVR este disperată, televiziunea publică având penalităţi la fisc de aproximativ 9 milioane de euro pe an.

Adrian Bucur spune, într-un punct de vedere transmis luni agenţiei MEDIAFAX, că a decis să facă un apel public referitor la situaţia "din ce în ce mai gravă" a televiziunii publice.

El a precizat că a intrat în posesia unor documente, potrivit cărora Televiziunea Română are penalităţi către bugetul de stat de 23.000 - 24.000 de euro pe zi.

"Situaţia televiziunii publice este din ce în ce mai gravă. Am intrat în posesia unor cifre care sperie pe orice om normal la cap, 23.000 - 24.000 de euro pe zi, în total, 9 milioane de euro pe an reprezintă penalităţile către fisc şi asta se întâmplă după reeşalonare. În aprilie, când TVR nu a plătit rata convenită în memorandum (memorandumul cu Guvernul, n.r.) la fisc, aceste penalităţi s-au recalculat şi aşa ajung ele la această cifră, de 23 - 24.000 de euro pe zi. Iar aceste penalităţi curg lunar. În prezent, datoria la bugetul de stat a televiziunii publice depăşeşte 100 de milioane de euro, nemaipunând la socoteală şi datoriile comerciale. Şi ele reprezintă alte câteva zeci de mii", a spus Adrian Bucur.

El a precizat că prima cauză a "pierderii eşalonării" pe o perioadă de şapte ani pe care TVR a avut-o cu fiscul ar fi reprezentat-o o decizie luată de fostul preşedinte-director general al SRTv, Claudiu Săftoiu, la finalul mandatului său, în octombrie 2013, "când televiziunea publică a ales să nu plătească datoriile la stat şi a investit banii în mega-producţii", a spus Adrian Bucur, făcând referire la grila de programe a TVR de la momentul respectiv, care a inclus, între altele, "transmisii din Statele Unite", dar şi "show-ul bugetofag al Andreei Marin".

"Ultima rată, dacă e să sărim peste timp, a fost în aprilie, când era presată televiziunea să decidă dacă transmite sau nu Campionatul Mondial de Fotbal. Atunci s-a plătit la EBU (European Broadcasting Union, n.r.) în detrimentul bugetului de stat", a spus Bucur.

El a precizat că problema este aceea că în continuare se fac achiziţii "care nu justifică nici măcar o minimă performanţă". "Vorbesc de raportul cost/rating şi iau în calcul doar achiziţia nesfârşită de filme, de la filme eu bănuiesc cu dedicaţie şi mai ales pe sport, unde e o gaură neagră dintotdeauna. Şi mai bănuiesc că sunt persoane în managementul executiv direct cointeresate în efectuarea acestor achiziţii", a spus Adrian Bucur.

El nu a precizat la ce persoane din managementul executiv face referire, însă a spus că el crede că astfel de persoane se pot regăsi în Comitetul Director al TVR.

Întrebat dacă TVR a pierdut eşalonarea datoriilor sale la fisc la finalul mandatului lui Claudiu Săftoiu sau în mandatul lui Stelian Tănase, actualul preşedinte-director general al SRTv, Adrian Bucur a spus că din mandatul lui Tănase nu se mai plătesc în mod consecvent "ratele la fisc".

"La sfârşitul lunii martie-aprilie practic televiziunea publică, în mandatul domnului Tănase, a început să nu mai plătească cu consecvenţă ratele la fisc", a spus Adrian Bucur.

El a mai spus că memorandumul în baza căruia ar fi trebuit să funcţioneze TVR de la finalul anului 2012 prevedea nu doar eşalonarea pe şapte ani a datoriilor televiziunii publice la bugetul de stat, ci şi faptul că televiziunea publică trebuia să difuzeze în jur de 50 de programe, show-uri, emisiuni. "În continuare noi mergem pe 80 de producţii", a spus Bucur.

Adrian Bucur a precizat că, din calitatea sa de membru al CA al TVR, a solicitat acces la aceste informaţii, însă acestea nu i-au fost puse la dispoziţie. El nu a precizat însă cine sunt persoanele care nu i-au pus la dispoziţie aceste documente.

"Cred că e nemulţumirea noastră a tuturor. Din simpla mea calitate de membru al Consiliului de Administraţie, am cerut de nenumărate ori acces la aceste informaţii, să vin cu soluţii, dar inutil. În primul rând, am fost refuzat. Legea spune că, în calitate de membru al CA, ai acces nelimitat la aceste informaţii. Accesul mi-a fost refuzat în mod repetat şi nu doar mie. Dar situaţia este atât de disperată încât am ales să fac un apel public pe această cale", a mai spus Adrian Bucur.

Până la momentul difuzării acestei ştiri, Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR, nu a răspuns la întrebările adresate de MEDIAFAX pe acest subiect.

TVR avea la sfârşitul lui 2013 datorii fiscale de 510,8 milioane de lei, în timp ce datoriile comerciale erau de 161,3 milioane de lei, televiziunea datorând cei mai mulţi bani la European Broadcasting Union, la Centrul Naţional al Cinematografiei şi la organisme de colectare a drepturilor de autor, potrivit raportului de activitate al televiziunii publice pe anul trecut.

Potrivit raportului de activitate al TVR pe anul trecut, TVR are cele mai multe datorii la stat. Astfel, datoria fiscală înregistrată pe 31 decembrie 2013, în sumă totală de 510.895.269 de lei, a fost eşalonată la plată pe şapte ani de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Datoriile comerciale ale TVR erau, pe 31 decembrie 2013, de 161.323.543 de lei, televiziunea publică având datorii la European Broadcasting Union (EBU) - 55.815.612 lei, Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) - 28.091.460 de lei, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România-Asociaţia pentru Drepturi de Autor - 16.877.435 de lei, Universal Studios International BV - 9.512.959 de lei, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) - 9.356.032 de lei, Union of European Football Associations (UEFA) - 6.054.345 de lei, Illirios-Consultants-Limited - Garanti - 5.831.795 de lei, Daro Film Distribution GMBH - 4.480.534 de lei, Prorom - 2.260.289 de lei, WTV Films - 2.231.533 de lei, Orient Henge - 1.145.285 de lei şi Federaţia Română de Fotbal - 1.087.691 de lei.

Potrivit raportului, cele mai multe dintre aceste datorii au o vechime de cel puţin 3 ani, majorându-se cu fiecare nou exerciţiu finaciar. Cu toţi aceşti furnizori s-au negociat eşalonări ale plăţilor, în vederea încadrării în cash flow-ul previzionat în Programul de redresare economică.

În 2013, managementul Televiziunii Române a luat măsurile necesare aplicării Programului de redresare economică a SRTv şi plăţii datoriei reeşalonate către bugetul de stat, conform Memorandumului elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. Ca urmare a aplicării acestui program de redresare, în 2013 s-a înregistrat o îmbunătăţire a situaţiei financiare, iar Televiziunea Română a reuşit să plătească o parte dintre datorii, astfel încât pierderea acumulată a început să se diminueze, se mai spune în raport.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ADRIAN BUCUR,
TVR,
FISC
/actualitate/adrian-bucur-membru-in-ca-al-tvr-situatia-e-disperata-tvr-are-penalitati-la-fisc-de-9-milioane-de-euro-pe-an-13708354
13708354
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.