Acţiunile Fondului Proprietatea au atins un record istoric

Autor: Andra Stroe Postat la 02 iunie 2019 62 afişări

Acţiunile Fondului Proprietatea au atins joi, 30 mai 2019, un nou record, de 1,0150 lei, cu 15% peste valoarea de 0,8830 lei pe acţiune înregistrată la sfârşitul anului trecut, anunţă administratorul de invesţii al Fondului, Franklin Templeton Investment Management, sucursala Bucureşti.

Acţiunile Fondului Proprietatea au atins un record istoric

Acţiunile sunt cu 138% mai mult faţă de 0,4270 lei, preţul de închidere per acţiune la finele lui 2011, anul în care Fondul a fost listat pe Bursa de Valori Bucureşti, precizează un comunicat al administratorului de investiţii.

Comentând pe marginea nivelului curent atins de preţul acţiunilor, Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, a declarat: „Preţul de 1.00 leu este valoarea nominală stabilită de Statul Român pentru despăgubirea cetăţenilor români care nu au putut fi compensaţi în natură cu proprietăţile pierdute în timpul regimului comunist, înainte de listarea Fondului pe Bursa de la Bucureşti. Suntem extrem de încântaţi să vedem că toţi aceşti ani de muncă şi dedicare pentru a crea valoare acţionarilor noştri se reflectă în preţul din piaţă al acţiunilor Fondului. De asemenea, din septembrie 2010, când Franklin Templeton şi-a început mandatul şi până în prezent, am distribuit 1,1696 lei/acţiune sub formă de dividende şi returnări de capital, inclusiv dividendele care urmează să fie plătite la începutul lunii iulie.”

Preţul acţiunii a urmat un trend ascendent în mod constant, având un randament total de peste 165% de când Fondul a fost listat pe Bursa de Valori Bucureşti, în ianuarie 2011.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fondul proprietatea,
actiuni,
record

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.