Acţiunile europene au urcat puternic şi au închis la maximul ultimelor 12 săptămâni

Postat la 28 octombrie 2011 8 afişări

Acţiunile celor mai mari companii europene au urcat puternic şi au încheiat tranzacţiile de joi la cel mai ridicat nivel din ultimele 12 săptămâni, trase în sus de titlurile bancare, după ce liderii europeni au încheiat un acord pentru oprirea crizei datoriilor suverane din zona euro

Indicele bancar STOXX Europa 600 a avansat cu 8,9%. Băncile franceze, puternic expuse la datoriile ţărilor periferice din zona euro, au înregistrat printre cele mai mari creşteri ale cotaţiilor. Acţiunile BNP Paribas şi Credit Agricole au urcat cu 17,3%, respectiv 22,7%. Titlurile Societe Generale au avansat cu 22,5%. Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a crescut cu 3,6%, la cel mai ridicat nivel de după 3 august. "Deciziile au fost luate, oricare ar fi ele. Este un lucru bun. Mă tem însă că pe parcurs vom constata că nu sunt atât de bune cum am crezut", a declarat Gavin Launder, manager de fonduri la compania Legal&General, care administrează active de 356 de miliarde de lire sterline.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
financiar,
actiuni,
maxim,
zona euro

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/actiunile-europene-au-urcat-puternic-si-au-inchis-la-maximul-ultimelor-12-saptamani-8910094
8910094
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Pericol critic: Dacă patronii mor, nu o să mai avem nici angajaţi sau cine să plătească salariile Pericol critic: Dacă patronii mor, nu o să mai avem nici angajaţi sau cine să plătească salariile
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Mediafax
Austria ar putea deveni prima ţară europeană care ridică restricţiile impuse de COVID-19 Austria ar putea deveni prima ţară europeană care ridică restricţiile impuse de COVID-19
Imagini terifiante: Trupurile oamenilor morţi de COVID-19, abandonate pe străzile unui oraş din Ecuador | VIDEO
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.