Aceste maşini second hand din România merită toată atenţia ta. Lista cu cele mai bune oferte

Postat la 30 aprilie 2017 27510 afişări

Cu toţii ne gândim la un moment dat în viaţă să ne schimbăm maşina. Ori că maşina actuală şi-a depăşit durata de viaţă, ori că vrem o maşină mai puternică, mai frumosă, mai spaţioasă sau mai confortabilă.

Aceste maşini second hand din România merită toată atenţia ta. Lista cu cele mai bune oferte

Iar cum maşinile noi sunt considerate cea mai bună investiţie, ne îndreptăm atenţia către cele de ocazie. Cu ocazia unor statistici realizate de organismul german GTÜ, s-a publicat o scurtă trecere în revistă a plusurilor şi minusurilor celor mai populare maşini second hand din Germania.

IATĂ AICI LISTA CU CELE 10 MAŞINI SECOND HAND BUNE DE LUAT ÎN CALCUL LA ACHIZIŢIE

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.