A vrut să afle cum arată viaţa unui astronaut: "După o noapte petrecută pe Marte mi-am dat seama ca partea uşoară va fi călătoria de 140 de milioane de mile"

Postat la 28 iulie 2015 249 afişări

"Ca să-mi dau seama cum ar fi să trăieşti pe Marte, am mers în vizită la o colonie" a mărturisit Kelly Dickerson pentru site-ul Techinsider.

Colonia se află aproape de vârful vulcanului inactiv  Mauna Loa din Hawaii. În cadrul aşezării se află un dom de 1.200 de metri pătraţi, ce aparţine companiei HI-SEAS, şi este menit să simuleze viaţa pe planeta roşie.

Fiecare expediţie are şase voluntari care petrec opt luni în colonie. Ieşirea din dom este permisă, însă doar in costum de astronaut. Între timp, cercetătorii monitorizează nivelurile de stres ale voluntarilor, camaderia acestora şi munca în echipă.

Spaţiul din interiorul domului este mic şi are o singură fereastră, iar o scară duce către cele şase dormitoare. Dormitoarele sunt mici, în care abia încap un pat şi o măsuţa cu sertare.

Precum un echipaj aflat pe Marte, membrii coloniei fac experimente, expediţii şi cercetează terenul arid.

Când vine vorba de alimentaţie, mesele sunt alcătuite din alimente deshidratate plus altele non-perisabile, care nu s-ar strica de-a lungul călătoriei din spaţiu, precum orezul sau pastele.

Domul este alimentat electric cu ajutorul energie solare, iar în zilele noroase, o simulare bună pentru furtunile de praf de pe planeta roşie, domul nu poate stoca suficientă electricitate pentru a alimenta cuptorul, de exemplu. Atunci membrii echipajului fiind nevoiţi să mănânce  mese reci şi să petreacă câteva nopţi fără prea multă căldură.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
marte,
calatorie,
planeta,
simulare,
echipaj,
voluntari
/actualitate/a-vrut-sa-afle-cum-arata-viata-unui-astronaut-dupa-o-noapte-petrecuta-pe-marte-mi-am-dat-seama-ca-partea-usoara-va-fi-calatoria-de-140-de-milioane-de-mile-14648844
14648844
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.