A fost desemnată descoperirea ştiinţifică a anului 2019. Astronomi: „Un monstru"

Autor: Ana Obretin Postat la 20 decembrie 2019 95 afişări

Prima imagine a unei găuri negre, dată publicităţii pe 10 aprilie, a fost desemnată descoperirea ştiinţifică a anului 2019 de revista Science, potrivit site-ului prestigioasei publicaţii.

Imaginea găurii negre din galaxia M87 a fost dată publicităţii pe 10 aprilie. Gaura neagră, descrisă de astronomi drept "un monstru", are un diametru de aproximativ 40 de miliarde de kilometri - de trei milioane de ori mai mare decât al Pământului - şi este situată la o distanţă de 500 de milioane de ani lumină.

Imaginea a fost realizată cu ajutorul unei reţele de opt telescoape situate pe patru continente, Event Horizon Telescope, de o echipă formată din 347 de cercetători.

Detaliile despre respectiva imagine, o premieră în astronomie, au fost publicate în aprilie în Astrophysical Journal Letters, iar profesorul Heino Falcke, de la Universitatea Radboud din Olanda, care a propus acest experiment, a declarat la momentul respectiv pentru BBC News că această gaură neagră a fost descoperită într-o galaxie numită M87.

"Ceea ce vedem este mai mare decât tot Sistemul nostru Solar", a explicat acesta. "Are o masă de 6,5 miliarde de ori mai mare decât a Soarelui şi este una dintre cele mai mari găuri negre despre care credem că există. Este un monstru absolut, campionul de categorie grea în rândul găurilor negre din Univers", a mai spus acesta.

Imaginea arată "un inel de foc" foarte strălucitor, după cum a descris-o Falcke, înconjurând o gaură neagră perfect circulară.

Foto: Profimedia

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
science,
descoperirea ştiinţifică,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.