Programul de muncă, aşa cum era „pe vremuri”, în standardul de opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, a ajuns un concept desuet.Uneltele de lucru, mentalitatea de a lucra de oriunde, oricând, remote sau în concediu, nevoia de a rezolva urgenţe indiferent de oră sau zi a săptămânii sunt doar o parte dintre motivele pentru care tot mai mulţi angajaţi lucrează după un program flexibil, şi adeseori nu contează dacă e noapte sau zi, miercuri ori duminică, ci doar dacă respectă deadline-ul.

Fireşte, acest lucru nu se poate întâmpla în cazul celor care lucrează în ture, în învăţământ sau în fabrici, de pildă. Dar chiar şi în cazul celor care au program fix lucrul suplimentar nu este doar de dorit, ci necesar sau chiar singura soluţie de a realiza tot ceea ce îşi doresc sau trebuie să facă. Un medic se poate pregăti întreaga viaţă, are nevoie să fie la curent cu noutăţile care apar în domeniul său, iar asta cel mai adesea se poate întâmpla în timpul său liber.

O învăţătoare povestea chiar înainte de pandemie (care a schimbat radical abordarea programului de muncă şi a locului din care poţi lucra) că are nevoie de multe ore în care să pregătească şi să se pregătească pentru lecţii, să corecteze teme sau teste, să aranjeze materiale didactice folositoare, să compună poezii personalizate pentru elevii ei (ca dar la final de ciclu primar).

.., iar acestea sunt doar câteva din lucrurile pe care mi le mai amintesc.

Mai nou sunt testate modele de lucru de patru zile pe săptămână, sau de patru zile şi jumătate, în diverse variante. Dar cât de folositoare sunt astfel de modele pentru cei care nu baleiază doar în şabloanele stricte ale programului? Mai nou – şi din ce în ce mai mult -, tehnologia ne ajută să fim mai eficienţi, dar ne şi oferă posibilitatea să lucrăm oriunde, oricând. Iar limitele trebuie să le impunem singuri. În domeniile creative şi nu numai, când sunt necesare inspiraţia şi concentrarea, putem fi forţaţi să petrecem de „n” ori mai mult timp – din pricini diverse – pentru o sarcină care ar dura, în mod obişnuit o oră, de pildă. Dar ce contează sau ar trebui să conteze este ce este livrat şi dacă se încadrează în termenul limită.

De-a lungul timpului, au fost inventate şi utilizate tot soiul de variante de măsurare a timpului petrecut la muncă, efectiv, fie prin cartele de acces care monitorizează timpul petrecut în instituţie, fie urmărirea activităţii de la „butoane”. Dar sunt acestea cu adevărat relevante? Un angajat poate plimba hârtii cu o mină încruntată fără a avea mare rost activitatea sa, iar altul poate lovi frenetic tastele fără să fie eficient.

Pe de altă parte, au apărut şi sistemele care limitează accesul angajaţilor la platformele pe care pot lucra, atunci când sunt în concediu – de pildă, la momentul în care este înregistrată cererea de concediu la HR, sistemul blochează automat agenda angajatului, care nu mai poate fi invitat în şedinţe. Ceea ce, desigur, nu înseamnă absolut deloc că angajatul nu poate lucra, ci doar că se conturează nişte limite.

Sunt firme, echipe care socializează şi în afara programului de muncă, ceea ce facilitează alunecarea în discuţii / acţiuni legate de job. Şi, desigur, mai sunt workaholicii sau cei care îşi găsesc validarea în relaţia pe care o au cu locul de muncă. Pentru aceştia şi uneori (sau adeseori) pentru ceilalţi, nici săptămâna de lucru de 8 zile nu ar fi suficientă. Pentru că vrem să facem tot mai multe lucruri în tot mai puţin timp şi astfel suntem într-o permanentă goană.

În aceste condiţii, este de respectat şi chiar de invidiat abordarea celor care pur şi simplu îşi alocă timp pentru hobbyuri – şi vorbim de lideri de afaceri care nu pot fi suspectaţi de neimplicare sau de un volum prea mic de taskuri. Mai norocoşi de-atât sunt cei care declară de-a dreptul că „Pentru mine munca mea e un hobby”, cum e cazul lui Ionuţ Negoiţă, fondatorul şi dezvoltatorul HILS Development, care este pe coperta acestei ediţii. Sau cazul lui Andrei Ursulescu, CEO al Scandia Foods, un antreprenor pasionat de fabrici. Sigur, fără pasiune (şi foarte multă muncă) nu poate exista performanţă. Aş spune însă şi că aceia care îşi pot permite să aloce timp şi efort pentru a face performanţă sunt cu adevăraţi norocoşi.  

Este săptămâna suficient de lungă?

40 de ore împărţite în patru zile? Sau patru zile şi jumătate? Sau persisiunea legală de a lucra zile şi nopţi în şir? În mai multe ţări se testează, analizează şi proiectează variante de muncă diferite de standardul 8 ore timp de 5 zile pe săptămână. Sondajul derulat săptămâna trecută pe platformele de LinkedIn ale BUSINESS Magazin şi ZF investighează care este opinia cititorilor în ce priveşte programul de muncă de patru zile din şapte.

Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef, Business Magazin