În cel mai cunoscut oraş din America, în cel mai capitalist oraş din lume, în centrul financiar al lumii, unde banii nu dorm niciodată, alegerile pentru funcţia de primar al New Yorkului au fost câştigate, spre stupoarea elitelor politice şi financiare americane, de Zohran Mamdani, 34 de ani, născut în Uganda, un politician socialist şi progresist. Deci, în oraşul miliardarilor din zona imobiliară (Donald Trump este un produs al New Yorklui imobiliar) şi zona bursieră, un comunist înfricoşător, cum îl denumeşte preşedintele american, a câştigat alegerile pentru o funcţie politică, care îl aduce în prim-planul politicii americane dar şi a lumii, la numai 34 de ani. În mai puţin de un an de campanie făcută pe platformele sociale, el i-a convins pe newyorkezi să-i dea votul, promiţând reducerea costului vieţii în cel mai puternic oraş american, a promis să-i taxeze pe bogaţi, a promis că lumea va circula gratuit cu autobuzele publice, a promis că va oferi gratuit creşe. În cel mai capitalist oraş american, unde totul se plăteşte şi chiar foarte scump, el a câştigat cu un discurs comunist, socialist, egalitarian. Retorica şi discursul lui s-au potrivit pe furia declarată sau ascunsă în mintea newyorkezilor tineri sau în mintea newyorkezilor care nu au un nivel ridicat de educaţie şi nu au nicio şansă să acceadă la joburi foarte bine plătite din industria bancară, din piaţa de capital, din IT, din industria avocaţilor şi a consultanţilor etc.

Dacă nu ai un job în aceste sectoare, unde salariul de intrare ajunge să depăşească şi 100.000 de dolari, de trei ori mai mult decât salariul de intrare într-un alt job, nu ai nicio şansă să rezişti în New York decât dacă ai trei joburi. În America, discuţia nu este neapărat legată de existenţa unui job, pentru că tot timpul sunt joburi disponibile, ci de salariul jobului respectiv, care îţi permite sau nu să convieţuieşti într-un oraş sau altul. New Yorkul este un oraş emblemă al Americii şi atrage omeni din întreaga lume, atrage companii şi instituţii din întreaga lume, atrage miliardari şi milionari de peste tot, ceea ce face ca preţul activelor imobiliare, începând de la preţul apartamentelor până la chirii, să crească continuu, spre disperarea şi frustrarea newyorkezilor, care ajung să fie aruncaţi în stradă de către străinii cu bani. Pe lângă asta, problema preţurilor apartamentelor a devenit critică. New Yorkul este un oraş extrem de scump din punct de vedere imobiliar atât la nivelul preţurilor apartamentelor, cât şi mai ales la nivelul chiriilor. Cu un job care nu este în industriile cel mai bine plătite nu ai nicio şansă să-ţi cumperi un apartament cât de cât rezonabil, care să fie la cel mult două ore de centru. Ca să nu mai vorbim de chirie, unde, dacă locuieşti la o oră, o oră şi jumătate de centru de mers cu trenul sau cu metroul te poţi considera superfericit. Chiriile, foarte mari în New York, mănâncă enorm de mult dintr-un salariu mediu al unui newyorkez, ca să nu mai vorbim de un salariu încadrat la limita de jos. Şi de aceea tinerii, imigranţii, sunt extrem de furioşi. Condiţiile lor de locuit pot fi câteodată extrem de precare, în contrast cu imaginile din reviste, cu penthouse-urile din New York.  De asemenea, zona de entertainment este foarte scumpă, începând de la teatru, film, spectacole culturale şi sportive, cluburi, până la ieşirile la restaurant, nu la un fast-food. Doar o anumită clasă de newyorkezi, milionari şi miliardari, are acces la o viaţă bună în New York. De asemenea, toate lucrurile legate de copii şi mai ales tot ce înseamnă creşă, grădiniţă, şcoală, liceu, facultate sunt extrem de scumpe în America şi, probabil, printre cele mai scumpe la New York. De asemenea, transportul public şi privat în America este scump. De aceea discursul lui Zohran Mamdani cum că va îngheţa chiriile, cum că va îngheţa creşterea imobiliară, că va oferi transport public gratis, că va asigura acces gratuit la creşe şi grădiniţe, a câştigat teren, spre stupoarea establishmentului politico-financiar din New York, dar şi din America. Cum a reuşit un imigrant musulman, comunist, socialist, progresist să învingă şi să ajungă la putere în cel mai capitalist oraş al lumii? În România, anul trecut a făcut carieră un sondaj al INSCOP, care spunea că jumătate dintre români cred că se trăia mai bine în comunism şi că există o nostalgie a comunismului, care începe să cuprindă şi generaţiile tinere, deşi acestea trăiesc în cea mai bună perioadă din istoria economică a României. Conform ultimului sondaj INSCOP, generaţia Z, cea care vine din spate – 18-29 de ani -, susţine că dacă mâine ar avea loc alegeri parlamentare ar vota cu AUR – 35%, SENS – 16%, şi USR – 14%. AUR are intenţie de vot de 50% pentru grupa de vârstă 30-44 de ani, şi o intenţie de vot de 41% pentru grupa de vârstă 45-59 de ani. Tinerii încep să se plângă din ce în ce mai mult de costul vieţii, având în vedere că acum fac cunoştinţă prima dată cu creşterea inflaţiei, cu creşterea dobânzilor, cu creşterea preţurilor la energie, cu creşterea preţurilor la entertainment – de la spectacole până la ieşirile în oraş, şi nu în ultimul rând fac cunoştinţă cu preţul apartamentelor şi al chiriilor din oraşele mari, acolo unde toată lumea vrea să ajungă. Deşi comparativ cu alte capitale europene din jurul nostru – Varşovia, Budapesta, Praga, preţul apartamentelor din Bucureşti nu este ridicat, percepţia tinerilor este că preţurile apartamentelor sunt mari, iar această percepţie este întărită şi de faptul că salariile de început atunci când eşti tânăr, s-ar putea să nu susţină contractarea unui credit pentru achiziţia unui apartament. În oraşele mari cererea de locuinţe este mai mare decât oferta, iar în consecinţă chiriile au crescut accleerat în ultimii cinci ani, ceea ce a început să muşte din ce în ce mai mult din salariul lunar al unui tânăr. La un moment dat, şi în Bucureşti sau într-un alt oraş mare va câştiga teren un Zohran Mamdani autohton, care va folosi retorica acestuia legată de costul vieţii, preţurile apartamentelor şi ale chiriei, plus creşterea preţurilor la toate celelalte servicii. Şi la noi va răsări un Zohran Mamdani, mai puţin partea de religie.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)