Wizz Air şi Blue Air nu mai sunt cele mai ieftine companii din Europa. Cine le-a luat locul

Autor: Razvan Muresan Postat la 21 octombrie 2013 9440 afişări

Transportatorii aerieni low-cost Wizz Air, Blue Air şi Ryanair se clasează pe locurile doi, trei şi patru, în funcţie de preţul biletelor de avion, potrivit unui clasament întocmit de WhichAirline.com, care ia în calcul costul biletului dus, taxa de bagaj şi comisionul de tranzacţie online pentru peste 300.000 de curse europene.

Wizz Air şi Blue Air nu mai sunt cele mai ieftine companii din Europa. Cine le-a luat locul
Compania aeriană Preţul mediu/bilet incluzând taxe (în lei)
1. Pegasus Airlines 281,44
2. Wizz Air 337,35
3. Blue Air 367,23
4. Ryanair 371,65
5. easyJet 400,27

Sursa: WhichAirline.com, bazat pe studiul a 300.000 de zboruri

Compania aeriană Pegasus Airlines, cea mai ieftină din Europa, operează zboruri pe relaţia Bucureşti-Istanbul, la preţuri începând de la 40 de euro.

Wizz Air a transportat anul trecut în şi din România 2,76 milioane de pasageri, potrivit oficialilor companiei aeriene low-cost, trafic în creştere cu 2,2% faţă de 2011 şi sub estimările de trei milioane de euro anunţate în octombrie 2012. Pentru anul acesta este estimat un trafic de peste 3 milioane de pasageri pe piaţa locală. Compania aeriană WizzAir anunţa anul trecut introducerea unei taxe de 10 euro pentru bagajele mari de mână, în timp ce bagajele de mână mai mici , care nu depăşesc dimensiunile 42cm x 32cm x 25cm, urmau să fie transportate în continuare gratuit. Celelalte companii aeriene care operează în România nu percep taxe pentru bagajele de mână.

Blue Air a transportat anul trecut în şi din România 1,5 milioane de pasageri, potrivit oficialilor companiei aeriene low-cost, trafic la acelaşi nivel cu cel din 2011 şi 2010. Pentru anul acesta este estimat un trafic de 1,5 milioane de pasageri pe piaţa locală. Compania românească Blue Air a fost fondată de omul de afaceri Nelu Iordache şi este deţinută în prezent de compania Airline Management Solutions, care a preluat în urmă cu trei luni fondul comercial şi aeronavele operate de Blue Air contra sumei de 30 de milioane de euro.

Gigantul low-cost Ryanair zboară de la Târgu Mureş şi Constanţa, către Pisa, Milano şi Bruxelles.

Compania aeriană low cost Easy Jet a revenit în România la sfârşitul lunii octombrie pe aeroportul Henri Coandă (Otopeni) cu o cursă Bucureşti-Londra Gatwick, pe care o va opera de patru ori pe săptămână, după ce a renunţat o perioadă la zborurile din Capitală.

Recomandarea noastră: Opt aeroporturi situate în zone strategice ale României zac cu pistele aproape goale şi se „mândresc” cu cel mult două zboruri pe zi. Ce sens are ca acestea să mai rămână funcţionale şi care sunt şansele de salvare pentru a deveni totuşi viabile din punct de vedere economic? CLICK PE HARTĂ PENTRU A CITI ARTICOLUL

Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiţii. Iată când poate fi transportat un bagaj de mână gratis.  

Dacă dimensiunile bagajului de mână sunt mai mari de 42x32x25cm, atunci bagajul de mână costă. Află care sunt tarifele unui bagaj de mână la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de mână la Wizz Air.  

Bagajele de cală pot fi transportate în aeronavele Wizz Air contra cost. Află care sunt tarifele unui bagaj de cală la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de cală la Wizz Air.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
blue air,
wizz air,
companii,
cost,
europa,
avion,
bagaje,
bilet
/analize/transporturi/wizz-air-si-blue-air-nu-mai-sunt-cele-mai-ieftine-companii-din-europa-cine-le-a-luat-locul-11546435
11546435
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.