Aeroporturile ruşinii: oraşul din România unde zboară un singur pasager pe zi

Autor: Razvan Muresan Postat la 22 iulie 2013 55278 afişări  

Tulcea. Constanţa. Satu Mare. Baia Mare. Suceava. Oradea. Arad. Craiova. Opt aeroporturi situate în zone strategice ale României zac cu pistele aproape goale şi se „mândresc” cu cel mult două zboruri pe zi. Ce sens are ca acestea să mai rămână funcţionale şi care sunt şansele de salvare pentru a deveni totuşi viabile din punct de vedere economic?

Aeroporturile ruşinii: oraşul din România unde zboară un singur pasager pe zi
Aeroporturile ruşinii: oraşul din România unde zboară un singur...

"Am fost săptămâna trecută cu nişte turişti străini la Murighiol. Am plecat din Bucureşti, iar deplasarea până acolo a fost un coşmar. GPS-ul ne-a arătat trei rute, dar tot am făcut cinci ore“. Roxana Bălcescu, proprietara agenţiei de turism CMB Travel, se întâlneşte frecvent cu astfel de situaţii. Turistul străin care îşi doreşte să ajungă în Delta Dunării zboară, de exemplu, trei ore din Franţa până la Bucureşti, de unde mai face şase ore, deci dublu, până la Tulcea sau Sulina. Asta în timp ce aeroportul internaţional „Delta Dunării“ de lângă oraş zace nefolosit.

Nicio companie aeriană nu zboară în mod regulat pe acea pistă, păzită straşnic din zori şi până în seară de cei 45 de angajaţi. Niciunul din cei 45 nu poate explica de ce aeroportul se numeşte internaţional. Sau măcar aeroport. O vizită pe pagina aeroportul-tulcea.ro scoate în faţă sloganul „Poarta de intrare în Delta Dunării“. Rubrica „pasageri şi vizitatori“ nu are conţinut, nici cea legată de informaţii utile.

Deşi nicio companie aeriană nu şi-a pus Tulcea pe propria hartă, nici măcar transportatorul naţional TAROM, ni se spune totuşi de ce merită să ajungem acolo: „România deţine un peisaj unic - Delta Dunării. Înainte să se unească cu Marea Neagră, Dunărea creează un habitat unic - Delta. Aceasta nu este doar un peisaj creat pe cale naturală, dar şi un habitat al unor specii de animale sălbatice unice în lume“. 

Dacă informaţii utile nu găsim, la secţiunea Galerie Foto prima fotografie care sare în ochi este cea a directorului aeroportului. Constantin Albu este din 1995 directorul de la Tulcea. El stă de aproape 20 de ani în fotoliul de director, asta deşi în 2012 au zburat la şi de la Tulcea 378 de pasageri, potrivit informaţiilor furnizate de directorul economic Mirela Corobană. Asta înseamnă în medie un pasager pe zi. Vina este, evident, în altă parte. Albu spune că în perioada 2008-2012 aeroportul nu a beneficiat de fonduri pentru investiţii noi sau în curs de finalizare, iar acest lucru are repercusiuni în prezent. „Nu am putut începe operarea cu companii ce doreau să aibă baza pe aeroportul Tulcea din cauza platformei prea mici de îmbarcare-debarcare sau cu companii care aveau ca reglementări ale autorităţii aeronautice de care aparţineau ca lăţimea pistei să fie de 45 de metri şi nu de 30 cât are în prezent“, spune directorul. Pentru viitor, se are în vedere modernizarea şi extinderea pistei de aterizare-decolare, precum şi dublarea platformei de îmbarcare-debarcare, însă planul abia acum se pune pe hârtie: „Se lucrează la scrierea unei cereri de finanţare pentru accesare de fonduri europene“.

Situaţia de la Tulcea nu este singulară. Alte şapte aeroporturi din zone strategice ale ţării funcţionează mult sub parametri: Arad, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Craiova, Suceava şi Constanţa.

Paginatie:

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
aeroport,
angajati,
pista,
cover story,
pasageri
http://www.businessmagazin.ro/cover-story/aeroporturile-rusinii-orasul-din-romania-unde-zboara-un-singur-pasager-pe-zi-11136095
11136095
comments powered by Disqus
Povestea timişorencei care a cumpărat eMAG Povestea timişorencei care a cumpărat eMAG

Timişoreanca Cristina Berta Jones a fost nevoită să-şi termine liceul în SUA, fără să-şi fi propus acest lucru, şi, spune ea, fără să aibă prea mulţi bani. După 22 de ani, ca Chief Operating Officer al fondului de investiţii Naspers, este responsabilă de tranzacţii de miliarde de euro. Ea l-a convins pe Iulian Stanciu să vândă eMAG.

vezi continuarea
ZF.ro
Ce face România, la fiecare şase luni schimbă premierul? Criză politică TOTAL neaşteptată: Cum a ajuns populaţia din nou OSTATICĂ în lupta pentru putere Ce face România, la fiecare şase luni schimbă premierul? Criză politică TOTAL neaşteptată: Cum a ajuns populaţia din nou OSTATICĂ în lupta pentru putere
ONE.ro
Motivul pentru care Kim Kardashian a angajat o mamă surogat. O va plăti cu 113.000 de dolari Motivul pentru care Kim Kardashian a angajat o mamă surogat. O va plăti cu 113.000 de dolari
Testul de inteligenţă al lui Einstein! 98% din oameni greşesc răspunsul
De nerecunoscut! Cum arată acum Sandra Izbaşa, cea mai frumoasă gimnastă româncă
Descopera.ro
DESCOPERIRE impresionantă făcută de trei exploratori RUŞI într-o mină abandonată. ''Nu am mai văzut aşa ceva'' DESCOPERIRE impresionantă făcută de trei exploratori RUŞI într-o mină abandonată. ''Nu am mai văzut aşa ceva''
SURPRIZĂ de proporţii azi la BAC. Ce s-a întâmplat în sălile de examen. Puţini au ŞTIUT de asta
Descoperire MACABRĂ la o MĂNĂSTIRE care a ŞOCAT multă lume
Go4it.ro
Fabricarea unei baterii pentru maşini electrice poate genera tot atâta poluare cât şofatul pe benzină timp de 8 ani Fabricarea unei baterii pentru maşini electrice poate genera tot atâta poluare cât şofatul pe benzină timp de 8 ani
Rusia către companiile software vestice: Ne daţi acces la codul sursă sau ieşiţi de pe piaţă
Motivul, ştiut de puţină lume, pentru care ai acces GRATUIT la GPS pe smartphone. S-a întâmplat ca urmare a unei mari catastrofe în care au murit 269 de oameni [VIDEO]
Csid.ro
Ce temperatură optimă trebuie să aibă aerul condiţionat pe caniculă Ce temperatură optimă trebuie să aibă aerul condiţionat pe caniculă
Te înşală? Felul în care face sex îl dă de gol!
Pericolele din salamul de vară

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.