Inca nu exista un consens privind aniversarea blogurilor. Unii spun ca ar trebui sa notam data la care termenul „weblog“ a fost pentru prima data folosit, caz in care 17 decembrie 2007 a marcat zece ani de când Jorn Barger – un veteran al inteligentei artificiale, o legenda a grupurilor Usenet si un fan al lui James Joyce – a folosit acest cuvânt pentru a descrie lista zilnica a referintelor din web pe care le gasea  de interes. Acesta a fost initial sensul cuvântului: un fel de „jurnal de bord” al calatoriei prin web, menit sa-i ajute pe alti internauti sa gaseasca paginile semnificative, sa-i ghideze in anumite zone de interes (motiv pentru care se folosea si termenul de „pre-surfing“). Postarile constau atunci doar din câteva link-uri insotite de scurte descrieri, personalitatea autorului fiind reliefata doar de paginile pe care le selecta pentru a le pastra si impartasi. Dar insusi Barger mentioneaza in blogul sau, Robot Wisdom, ca weblog-uri au existat cu mult inainte, incepând de la pagina What's New de la Mosaic (pornita chiar de Mark Andreesen), amintind si ca Willian Gibson prevedea inca din 1996 aparitia iminenta a unei profesii specializate pe pre-surfing.

O alta opinie este ca ar trebui sa notam data de 1 aprilie 1997, când Dave Winer a lansat Scripting News, considerat primul blog modern (chiar daca numele inca nu fusese inventat). De altfel, de aici au pornit si alte inovatii conexe blogurilor, cum ar fi fluxurile RSS si podcasting-ul. Dar, ca si Barger, Winer isi gaseste predecesori, mergând inapoi pâna la Tim Berners-Lee (inventatorul web-ului) si pagina sa info.cern.ch, care poate fi considerata weblog-ul suprem, deoarece consemna toate noile situri care apareau online. De notat totusi ca termenul prescurtat „blog“ a aparut abia prin 1999, marcând intr-un fel incheierea etapei de pionierat (se estimeaza ca in 1998 existau doar 23 de bloguri). Odata cu lansarea sitului Blogger.com (sustinut de serviciul de gazduire Blogspot) se poate spune ca am intrat in etapa de masa a fenomenului, deoarece oricine isi putea crea un blog in doar câteva minute, fara sa aiba nevoie de cunostinte tehnice si fara sa plateasca nimic. Ce a urmat se cam stie.

Dupa ce „blog“ a fost desemnat de Merriam-Webster cuvântul anului 2004, putem vorbi despre afirmarea plenara a acestei noi formule publicistice online. In decembrie 2007, firma Technorati monitoriza 120 de milioane de bloguri active – incluzându-le aici si pe cele gazduite de retelele de socializare gen MySpace, Facebook sau LiveJournal – si estimeaza ca in fiecare zi sunt create 175.000 de noi bloguri. Zilnic sunt postate 1,6 milioane de articole, ceea ce inseamna 18 actualizari pe secunda. Pe de alta parte, blogurile s-au indepartat de ideea originala a „jurnalului de calatorie in web“, multe dintre ele virând mai degraba spre comentarii sau spre confesiuni, dar pastrând totusi traditia referintelor la sursele web. Publicitatea si-a gasit in bloguri un nou vehicul, nascând astfel si categoria bloggerului profesionist, anticipata de Gibson. In fine, blogurile au patruns si in mainstream, atât in media (unde numeroase publicatii le inglobeaza in structura editoriala), cât si in zona corporatista, unde sunt folosite ca o forma mai „prietenoasa“ de comunicare publica sau, in interior, ca o forma de interactiune si agregare a experientei.

Se poate argumenta ca o buna parte din zecile de milioane de bloguri sunt lipsite de consistenta sau sunt destinate unei audiente extrem de limitate si, in consecinta, numerele nu sunt importante. Nu este insa asa: chiar daca renuntam la un ordin de marime, efectul de retea face din blogosfera o forta colosala, capabila sa ordoneze oarecum spatiul informational si chiar sa stabileasca agenda actualitatii. E suficient sa ne amintim ca Google stabileste relevanta paginilor in functie de numarul de trimiteri si de „greutatea“ paginilor in care apar trimiterile, iar daca vom gasi mai usor informatia care ne intereseaza, putem fi siguri ca milioanele de bloguri au contribuit la acest spor de eficienta. Pe de alta parte, blogurile marcheaza o revolutie in diseminarea informatiei. Pentru prima data in istorie, oamenii obisnuiti au sansa sa se adreseze unei audiente globale, transformând media intr-un sistem descentralizat. Din discurs, informarea devine conversatie si participare. Nu intâmplator, cartea in care Dan Gillmor analizeaza evolutia mijloacelor de informare in era digitala se cheama „We the Media“ (Noi, media).