Se cam duc de rapa urmatoarele: romanele, cartile in format traditional, cititorii, balenele, tigrii bengalezi, stratul de ozon, calota glaciara, padurile virgine, libertatea de expresie, increderea in institutiile democratice si cate altele. Cum procedam?

Ce amuzant este sa mai aud o discutie sau sa mai citesc cate un eseu ingrijorat despre sfarsitul cartii, de exemplu. Scepticii declara emfatic ca literatura in forma traditionala (imprimata pe celuloza si stransa intre niste coperte) moare sigur, pentru ca vin formatele electronice peste noi si cititorii sunt oricum o specie in plina involutie.

Sunt discutii care seamana foarte mult cu ingrijorarile ecologiste. Vorbesc pe un ton apocaliptic despre fapte grave pe care nu avem cum sa le resimtim decat printr-un soi de autosugestie stranie. Astfel de subiecte vin cumva sa umple golul lasat de angoasa inundatiilor, a furtunilor violente, a caldurilor nemiloase. De fapt, calota si topirea ei constituie un subiect atat de abstract... Tonul apocaliptic a fost insusit mai ales de miscarea de "stanga verde", ecologistii impatimiti. Orice disparitie a unei specii de fluture devine un semn intr-o astfel de gandire obsesionala: nimic nu e hazard, globul e de fapt o imensa tesatura de simboluri pe care trebuie sa le ghicesti. Asadar, mai mult paranoia decat ideologie.

O stire de un haz nebun circula pe agentii cu cateva saptamani in urma. Intr-o zona din Canada, aflata pe coasta de est, balenele s-au inmultit in ritm ametitor (si ingrijorator, mai ales pentru localnici) datorita unui program de protectie initiat cu sprijinul unei organizatii ecologiste, sustinute, evident, si de multe staruri de la Hollywood. Presate cumva de nemultumirea localnicilor, in majoritate pescari, autoritatile au stabilit o perioada de ridicare a prohibitiei la vanatoarea de balene. Tom Hanks si ceilalti s-au alarmat ingrozitor si au sarit in apararea balenelor. Finalul a ramas indecis. Concluzia nu poate fi decat una singura: daca, acum cateva milioane de ani, ar fi existat Hollywoodul, dinozaurii ar fi disparut mult mai greu. Nu am nimic cu balenele. Si nici cu pescarii din Canada. Dar nu vad viitorul omenirii cu un ocean colcaind de mamifere marine si cu jungle furnicand de alte animale rare asa cum il vad, probabil, starurile.

Apocalipsa e la ordinea zilei. De aceea am facut acest scurt ocol ecologist. Ca sa ne intoarcem la un alt sfarsit: cel al culturii traditionale. Moare cartea, moare romanul, poezia e moarta deja, dragi cititori. Asa o fi. Dar de ce sa ne ingrijoram? Vor fi murind, dar eu vad din ce in ce mai multe carti in librarii, din ce in ce mai multe debuturi in literatura, din ce in ce mai mult text scris si publicat. Salman Rushdie, in eseurile sale recent publicate in romaneste ("Dincolo de limite", Editura Polirom), trateaza cu umor si luciditate aceasta lamentatie continua a oamenilor de cultura ca le dispar cartile. El spune ca in loc de 5.000 de romane noi pe an, ar fi mai bun un spirit critic al editurilor care sa nu mai arunce la plesneala mii de titluri (cu credinta ca "ceva-ceva o iesi"), ci sa mai si trieze.

As duce mai departe aceasta observatie. Problema nu e ca arta este marginalizata. Apocalipsa culturii pare a fi alta: sunt prea multi artisti sau tipi care se cred artisti. Sunt prea multe "chestii interesante" pe lumea asta, dintr-o data.

Arta fotografiei a fost de mult timp sufocata de fotograful amator care surprinde peisaje, scene incredibile, toti crezand frenetic in muza lor de artisti. Cate "peisaje" superbe am vazut fotografiate de catre prieteni! Unii au uitat sa se pozeze ei insisi de dragul unui apus frumos sau al unei coaste superb impadurite. Febra artistica este in plin avant. Prea multa cultura distruge cultura. Cam aceasta pare a fi concluzia.

In cazul textului scris se produce un fenomen asemanator. E o adevarata inflatie. Forumuri, bloguri, site-uri de poezie "lacramoasa", literatura, jurnalism, un tsunami de text neprelucrat cu aparenta autentica. Prea putini indraznesc sa numeasca fenomenul o plictiseala curata pentru ca blogul e la moda, nu te poti lua de el. De fapt, cei care isi exhiba, viata, gandurile, sentimentele, fotografiile pe net sunt, bietii de ei, un soi de proto-artisti, incearca feelingul de la inceputuri, feelingul amatorului: acela de a-si exhiba productiile. Numai ca arta adevarata se prelucreaza, nu se ofera in forma bruta. Pana si la supermarket ti se da o punga sa-ti cari untul, salamurile si revistele in masina. E chestie de politete. De aia nu-mi plac blogurile si forumurile, pentru ca sufoca expresia, pentru ca dau impresia de libertate totala si sunt, de fapt, o libertate totala de defulare, ceea ce e cu totul altceva.

Nu absenta artei, a culturii din vietile noastre e tragica (eu chiar m-am plictisit de atata produs cultural), ci absenta spiritului critic, a educatiei selectiei. Lipseste nobilul cinism al alegerii. Pana la urma, in toate lamentatiile despre disparitia culturii in oceanul internautic (sau alte forme de apocalipsa, alegeti dumeavoastra forma), esenta e una singura: consumul este cel mai egoist act omenesc, de la consumul de ecler cu ciocolata pana la consumul de romane contemporane. Arta e o afacere extrem individualista. Nu ma intereseaza ca dispar cartile. Mai am oricum atatea de citit. Dispar cartile, nu se vor mai scrie romane, se vor scrie numai bloguri? Ura. Deci viitorul indepartat chiar e o plictiseala. Ce bine ca nu-l apuc.