Pentru a doua oară într-un timp scurt intru într-o zonă nu foarte confortabilă pentru mine, iar "opera de artă" pe care o puteţi admira este grăitoare. Nu, nu greşiţi, este un rechin mort, scufundat într-un bazin plin cu formaldehidă. Lucrarea se numeşte "The Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living" şi este creaţia din 1991 a unui ins pe nume Damien Hirst, cel mai important membru al grupării "Young British Artists" care a dominat scena artistică britanică deceniul trecut. Hirst este şi cel mai bogat artist britanic, cu o avere de aproape 300 de milioane de euro.

Chestia cu rechinul mort este printre primele dintr-o serie de lucrări ce exhibă animale moarte. Rechinul s-a bucurat de succes, pentru că a fost cumpărată de un milionar, care a vândut-o unui manager de hedge fund cu o sumă cuprinsă între 8 şi 12 milioane de dolari. Criticii curajoşi o socotesc o lucrare iconică a noului curent artistic din Marea Britanie, iar susţinătorii calităţilor lui Hirst nu au abdicat nici măcar atunci când sărmanul animal s-a împuţit şi a trebuit schimbat, în 2006, cu alt rechin. (Iată aici o chestiune interesantă: mai este aceeaşi operă de artă?)

Personal nu-l admir nici pe Hirst şi nu-i admir nici opera. Cred că în momentul în care eşti dispus să treci de nişte limite doar pentru faimă, bani, pentru a părea interesant - iar Hirst a făcut-o: a aplaudat, de exemplu, teroriştii din 11 septembrie, pentru realizări de excepţie - te descalifici. Nu este un principiu foarte modern sau adecvat vremurilor în care trăim, dar eu aşa cred în continuare.

Dar în ultimele două săptămâni m-am tot gândit la rechinul lui Hirst, ca la o bună reprezentare a Europei. În ultimele două săptămâni românii au tot primit lecţii de la varii oficiali europeni, preocupaţi de soarta democraţiei dâmboviţene. Cunoaşteţi, nu insist. Dar, în tot acest timp, Europa se mişca, şi se mişca într-un fel nu tocmai plăcut. Iată: 1. Bavaria, cel mai bogat land german s-a săturat să cotizeze miliarde de euro pentru restul ţării şi a anunţat că va ataca în justiţie sistemul de distribuţie al fondurilor federale.

2. Airbus a anunţat că va construi o fabrică în Mobile, Alabama, SUA, o investiţie de 600 de milioane de dolari care va crea 1.000 de locuri de muncă directe şi alte 3.000 indirecte. Totul, cu ajutor din partea statului, în valoare de peste 150 de milioane de dolari.

3. Fiat a anunţat tăieri de investiţii de 500 de milioane de euro în Europa şi suspendă temporar producţia la unele fabrici; Peugeot anunţă că va închide o fabrică din Franţa şi va elimina 8.000 de locuri de muncă, pe lângă alte 6.000 anunţate deja.

4. ArcelorMittal închide sau reduce producţia mai multor furnale europene.

5. Circuitul auto de la Nürburgring, o legendă, va intra oficial în faliment şi este cât se poate de posibil să dispară de pe harta întrecerilor auto.

Toate ştirile de mai sus sunt din ultimele două săptămâni, perioadă în care, repet, pare că oficialii europeni nu au alte griji decât democraţia şi justiţia dâmboviţeană.

În timpul acesta companii emblemă pentru Europa, ca Airbus, îşi caută sălaş în ţara Boeing, locurilor emblemă pentru Europa, precum Nürburgring, le este refuzat ajutorul, iar mii şi mii de slujbe se evaporă. Ştiu despre globalizare şi restul clişeelor, dar menirea liderilor europeni ar fi, în mintea mea, să creeze alternative la miile de slujbe pierdute şi la miliardele de euro din investiţiile amânate. La fel cum mă aştept să facă şi premierul Ponta.

Şi nu o să înţeleg niciodată de ce simt nevoia şi care este explicaţia modului în care se comportă politicienii, fie ei la Bruxelles sau la Bucureşti: asemeni preoţilor mayaşi, care jertfesc şi omoară oameni la nesfârşit, pentru că nu ştiu şi nu se pricep la altceva. În timp ce în jurul lor civilizaţia se prăbuşeşte, iar ei nu înţeleg asta

Europa este, iertată-mi fie apropierea, asemenea cadavrului de rechin expus de Damien Hirst în bazinul de oţel şi sticlă: o biată rămăşiţă a gloriei trecute, o imagine a puterii duse, plimbată de nişte târgoveţi abili pentru a mai scoate un bănuţ. Asta înainte ca stârvul să se împută şi să putrezească de tot.